Ultimele zile au reprezentat pentru echipele de intervenţie de la Electrica - Distribuţie Brăila o bătălie continuă cu intemperiile pentru a ajunge la avariile din judeţ, mai precis în localităţile rămase fără curent din cauza vântului puternic şi ninsorilor abundente. Un comunicat al companiei brăilene arată că al doilea episod de iarnă adevărată, ce a debutat la Brăila luni, 6 februarie, a generat o serie de avarii în reţea. Concret au fost afectate 3 linii electrice aeriene de înaltă tensiune, 20 de linii de medie tensiune şi un număr însemnat de linii de joasă tensiune din localităţi. În urma acestor incidente au fost afectaţi peste 15.000 de consumatori, după evaluările companiei. "Au fost afectate iniţial 25 de localităţi, iar pentru realimentarea acestora SDEE Brăila a mobilizat un număr de 50 de echipe de intervenţii şi utilajele aflate în dotare. În urma intervenţiilor au fost realimentate 14 localităţi, dar viscolul care s-a manifestat cu violenţă în data de marţi, 7 februarie, a dus din nou la creşterea numărului de localităţi nealimentate cu energie electrică. În ziua de 9 februarie, numărul de localităţi fără energie electrică s-a redus la 8 localităţi. Echipele de intervenţie ale SDEE Brăila au acţionat continuu, intervenind în funcţie de accesul din teren", ne-a declarat directorul Electrica - Distribuţie, Ştefan Rădulescu, adăugând că pe lângă viscolul şi temperaturile deosebit de scăzute, un alt obstacol în calea echipelor de intervenţie l-a reprezentat faptul că drumurile naţionale şi judeţene au fost şi încă mai sunt impracticabile. "Au fost situaţii în care intervenţiile s-au efectuat cu succes în spatele utilajelor de dezăpezire, dar şi cazuri în care acestea nu au putut să elibereze drumurile de acces către instalaţiile energetice. Acolo unde nu s-a putut ajunge cu mijloacele auto, personalul de intervenţie a efectuat remedierile defectelor parcurgând pe jos, prin nămeţi distanţe de până la 4 km şi cărând în spate scările şi materialele necesare acestor lucrări", a mai spus sursa citată. De asemenea, Rădulescu a punctat că pentru instalaţiile din Insula Mare a Brăilei, înainte de începerea viscolului, Electrica - Distribuţie a suplimentat cu o formaţie punctul de lucru Măraşu - cazată la Primăria Măraşu -, care a participat la lichidarea avariilor din zona de sud a Insulei. În final, şeful Electrica - Distribuţie Brăila a subliniat că unitatea face eforturi susţinute pentru că în cel mai scurt timp, toate localităţile să fie realimentate cu energie electrică. Ieri după-amiază mai erau 4 localităţi rămase nealimentate: Cireşu, Jugureanu, Mohreanu şi Ulmu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.