Sentinţă definitivă în cazul ofiţerului de poliţie brăilean Eftincă Stănică - Iulian, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale. Deşi, iniţial, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au acuzat că a luat mită 1.000 de euro, instanţa l-a găsit nevinovat. Ieri, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins apelul formulat de DNA împotriva soluţiei Tribunalului Brăila, care îl achitase pe ofiţer în martie 2015.
"Respinge, ca fiind nefondat, apelul promovat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva sentinţei penale din 18.03.2015, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2273/113/2014. Suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Eftincă Stănică Iulian vor fi avansate către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă", este soluţia pronunţată în şedintă publică, la data de 23 februarie, postată pe site-ul instanţei.
Judecat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, ofiţerul brăilean a fost găsit nevinovat, chiar de prima instanţă, însă DNA a formulat apel. În final, judecătorii au dat dreptate tot poliţistului.
Potrivit comunicatului DNA, din 5 iunie 2014, procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Stănică Iulian Eftincă. Inspectorul din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila - Poliţia Municipiului Brăila - Biroul de Investigaţii Criminale era suspectat că a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă. "În ziua de 26 februarie 2014, inculpatul Eftincă Stănică Iulian a pretins de la un martor denunţător suma de 1.000 euro, iar în ziua de 28 februarie 2014 a primit de la acesta suma de 500 lei, pentru a-şi trafica influenţa pe care o are pe lângă un coleg de birou. Prin această intervenţie, inculpatul a urmărit ca al său coleg de birou să soluţioneze favorabil un dosar penal care-l privea pe martorul denunţător, privind furtul unui autovehicul", au precizat, atunci, procurorii DNA Galaţi.
La jumătatea lunii iulie 2014, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Eftincă, dosarul fiind trimis spre judecare la Tribunalul Brăila.
Poliţistul acuzat că ar fi intenţionat să bage 1.000 de euro în propriul buzunar nu şi-a mai putut desfăşura activitatea la Biroul de Investigaţii Criminale. Asta pentru că, potrivit statutului poliţistului, el trebuia să aştepte să i se dovedească vinovăţia sau nevinovăţia de către instanţă.