Efectul Brexit pentru România | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Efectul Brexit pentru România

„România rămâne ataşată proiectului european. România este convinsă că UE trebuie să continue. Putem să păstrăm calmul şi nu e cazul să ne îngrijorăm peste măsură". Sunt mesajele preşedintelui Klaus Iohannis, după consultările avute ieri la Palatul Cotroceni cu premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu liderii partidelor politice în urma rezultatului referendumului din Marea Britanie, transmite TVR. Impactul asupra monedei naţionale este mic şi gestionabil. Leul nostru nu va avea probleme - sunt asigurări venite de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus şeful statului.
„Noi regretăm acest vot, dar în acelaşi timp vreau să spun foarte clar că noi respectăm acest vot. UE este un proiect foarte valoros. România a fost de la bun început o ţară care a dorit să fie membră în UE, o ţară care a susţinut puternic ideea europeană şi, în acest context, vreau să spun, după aceste consultări, România rămâne ataşată proiectului european. România este convinsă că UE trebuie să continue, este un proiect bun şi dorim să fim parte din el. Este nevoie în continuare de unitate şi solidaritate în cadrul UE, între cele 27 de state membre care vor rămâne în Uniune" , a declarat preşedintele Klaus Iohannis, după consultări.
Putem să păstrăm calmul şi nu e cazul să ne îngrijorăm peste măsură, a spus preşedintele.
„Ieşirea Marii Britanii nu se va produse de azi pe mâine, este un proces care va dura destul de mult, specialiştii estimează la doi ani. Vă asigur că România este parte din această negociere şi va negociae în aşa fel încât interesul României să fie protejat şi România va negocia în aşa fel încât să avem grijă de românii noştri care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie", a subliniat şeful statului.

Leul - impact minor

Preşedintele a mai declarat că impactul asupra monedei naţionale este mic şi gestionabil şi că leul nostru nu va avea probleme. Sunt asigurări venite de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în contextul în care lira britanică a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani, faţă de dolar.
„Toţi liderii politici sunt de acord că drumul României este în cadrul UE, a precizat Klaus Iohannis. Europa şi UE are mult de lucru. Trebuie să redefinim proiectul european, trebuie să îl facem mai bun, mai uşor de înţeles pentru cetăţeanul de rând, mai performant. A existat consens politic pentru integrarea europeană, nu a exista din păcate un proiect de ţară post-aderare. Acum este momentul să recuperăm, este momentul elaborării unui nou proiect de ţară. Îi asigur pe români că această criză numită Brexit are în ea oportunităţi importante pentru România şi împreună, cu clasa politică, vom avea grijă ca România şi UE să iasă întărită din această criză", a mai spus şeful statului.
Şeful statului va participa, marţi şi miercuri, la lucrările Consiliul European de la Bruxelles.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro