• pentru mulți dintre tinerii aflați în detenție, școala nu a fost niciodată o prioritate, însă, odată ajunși în spatele gratiilor, unii dintre ei descoperă că educația le poate oferi o șansă reală la reintegrare • în cadrul Centrului de Detenție Tichilești, funcționează Școala Gimnazială Specială Tichilești, iar 81 de tineri din cei 129 custodiați în centru au posibilitatea de a-și continua studiile, aceștia fiind înscriși în diferite forme de învățământ - primar, gimnazial și profesional
Într-o societate în care educația este considerată cheia succesului, există tineri pentru care școala a fost, multă vreme, doar un capitol neterminat. Unii au abandonat cursurile devreme, alții nu au avut niciodată sprijinul necesar pentru a merge mai departe. Pentru unii dintre ei, însă, șansa de a învăța s-a ivit în cel mai neașteptat loc, în spatele gratiilor.
În Centrul de Detenție Tichilești, educația este mai mult decât un drept, este o speranță. Comisarul-șef de poliție penitenciară Camelia Enache, director adjunct pentru reintegrare socială, ne vorbește despre impactul școlarizării în detenție și despre modul în care tinerii reușesc să își rescrie povestea prin educație.
Școala din detenție – un pas spre normalitate
În cadrul Centrului de Detenție Tichilești funcționează Școala Gimnazială Specială Tichilești, structură a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Brăila. Aceasta oferă învățământ primar, gimnazial și profesional pentru deținuții tineri, care își pot continua studiile într-un cadru organizat.
“Deși sunt privați de libertate, acești tineri au dreptul la educație, iar noi ne asigurăm că primesc această șansă. Pentru unii dintre ei, școala a devenit un refugiu, un scop și o motivație de a-și reconstrui viața”, explică comisar șef de poliție penitenciară Camelia Enache.
Educația în sistem penitenciar este reglementată printr-un protocol încheiat între Ministerul Educației și Administrația Națională a Penitenciarelor, iar cursurile sunt integrate în sistemul național de învățământ. Orele sunt organizate zilnic, într-un singur schimb, iar elevii pot obține diplome recunoscute oficial. În prezent, din cei 129 de tineri aflați în centrul de detenție, 81 sunt înscriși la cursuri, iar aceștia urmează fie ciclul primar și gimnazial, fie învățământul profesional cu profil textile/croitorie sau agricultură.
Dincolo de condamnare: poveștile elevilor
Pentru a înțelege mai bine cum este viața unui elev în detenție, am stat de vorbă cu trei dintre acești tineri.
Liviu, 20 de ani – un nou drum prin educație. Condamnat la 14 ani pentru omor, Liviu este de 5 ani în detenție. La doar 16 ani, o ceartă cu o cunoștință a degenerat într-un incident tragic. Cu toate acestea, în timpul petrecut în detenție, Liviu și-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. “Aveam 16 ani și nu mă gândeam la viitor. Tot ce conta era momentul. Acum, după 5 ani aici, înțeleg cât de mult valorează timpul și cum poți să-l folosești pentru ceva bun”, spune Liviu.
În această perioadă, a absolvit clasele a VIII-a și a IX-a, iar acum este în clasa a X-a, învățământ profesional. În plus, și-a descoperit o pasiune pentru desen și pictură, un talent pe care nu știa că îl are înainte de a ajunge aici.“Desenul a devenit refugiul meu. Când pictez, mă simt liber. La școală îmi place cel mai mult istoria, mereu m-a fascinat. Orele sunt la fel ca într-o școală normală, singura diferență e locul ”, mărturisește el.
Când nu este la ore, Liviu își petrece timpul lucrând în biblioteca centrului și ocupându-se de studioul TV intern, un proiect destinat informării și educației tinerilor din detenție.
Planurile sale de viitor sunt clare: “Nu o să rămân aici toată viața. Vreau să muncesc în străinătate, să fiu independent și să-mi fac o familie. Am înțeles că fără educație, nu pot avea un viitor sigur”.
Mădălin, 20 de ani – recidivist, dar nu fără speranță. Spre deosebire de Liviu, Mădălin a mai trecut prin detenție. A fost condamnat pentru furt, prima dată la 17 ani, iar acum execută o pedeapsă de patru ani. A mai fost la Tichilești când era minor, iar acum se află aici de doi ani. Urmează clasa a VI-a și spune că școala îl ajută să-și ocupe timpul. Trecutul său este marcat de lipsa sprijinului familial. Nu a fost vizitat niciodată de familie, iar acest lucru îl face să fie rezervat și tăcut. “Nu am avut pe nimeni care să mă tragă înapoi atunci când am luat-o pe un drum greșit. Când am ieșit prima dată, m-am întors în același anturaj și am făcut aceleași greșeli”, mărturisește Mădălin.
De data aceasta, însă, lucrurile stau diferit. Își ocupă timpul cu școala și munca, iar pasiunea descoperită în detenție este pictura religioasă. “Îmi place religia, mă liniștește. Pictura în ulei pe teme religioase mă face să mă simt mai aproape de ceva bun, mai aproape de un sens. Școala și munca îmi ocupă timpul și mă ajută să treacă mai repede”, spune Mădălin, care lucrează la deservire, atunci când nu este la școală .
Întrebat ce va face când va fi eliberat, răspunde fără ezitare: “Primul lucru va fi să-mi vizitez familia”.
Adrian, 21 ani – lecția dură a greșelii. Adrian este cel mai mare dintre deținuții cu care am stat de vorbă, execută o pedeapsă de 12 ani pentru omor. Fapta sa, comisă alături de alți doi prieteni, a fost, spune el, o greșeală gravă. “A fost o greșeală mare… Nu am vrut decât să-l speriem, dar prietenul meu a continuat să-l lovească, iar omul a murit”, povestește băiatul, cu un regret evident în voce.
Se află în detenție de 4 ani, iar în acest timp a absolvit clasele a IV-a și a V-a. Acum este în clasa a VI-a și primește bursă de merit pentru rezultatele sale.“Îmi place să învăț și mă bucur că nu mi-am irosit timpul. Matematica este obiectul care mă fascinează.Bursa pe care o primesc mă ajută să mă întrețin și să nu fiu o povară pentru familia mea”, spune Adrian.
Are un mesaj puternic pentru tinerii de vârsta lui: “Nu este ușor să fii închis. Afară făceam ce voiam, de multe ori credeam că mă plictisesc, dar aici am început să mă gândesc mereu la viitor și mi-am dat seama că sunt atât de multe de făcut. Ascultați de părinți și stați lângă familie!”
Când nu este la școală sau la muncă (lucrează la punctul de primire deținuți), își ocupă timpul cu sportul. “Sunt bun la tenis de masă. La ultima competiție interpenitenciară de la Craiova am luat locul II ”, spune el cu mândrie.
Educația – cheia reintegrării
Poveștile acestor tineri sunt dovada clară că școala poate fi o șansă reală de schimbare. Indiferent de trecutul lor, educația este o cale spre un viitor mai bun, pentru alții, singura speranță de a ieși din cercul vicios al recidivei.
“Acești tineri trebuie să plece de aici cu mai multe șanse decât au avut când au ajuns aici. Educația este singura cale reală spre o reintegrare reușită”, concluzionează Camelia Enache.
Pentru acești elevi din detenție, fiecare lecție învățată este un pas spre libertate, nu doar cea fizică, ci și cea a minții și a viitorului.
