Educaţia, calea către o viaţă împlinită | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Educaţia, calea către o viaţă împlinită

Acţiunea îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei accesului la educaţie al fetelor şi femeilor. S-a ales acest grup ţintă pentru că din cele 796 de milioane de adulţi analfabeţi din lume două treimi sunt femei, iar din cele 69 de milioane de copii care nu au acces la educaţie primară, 54% sunt fete.
Ca urmare, în mai multe şcoli brăilene, între care "Ion Creangă" şi "Dimitrie Cantemir", au avut loc întâlniri care au accentuat experienţele personale ale unor femei care s-au realizat din punct de vedere profesional şi care pot fi un exemplu viu în faţa copiilor. La Şcoala "Ion Creangă" s-au realizat două asemenea întâlniri, joi şi vineri, la care au participat elevele de clasa a VII-a şi a VIII-a. Dacă joi s-a discutat despre traseul profesional al unor femei realizate, vineri, tema centrală a vizat traficul de fiinţe umane. Această temă a fost discutată vineri şi la Şcoala "Dimitrie Cantemir", asociindu-se traficul de fiinţe umane cu lipsa de educaţie care transformă femeia într-o victimă. Concluzia întâlnirilor a fost aceea că educaţia este singura cale prin care fetele, femeile, îşi pot construi viaţa dorită şi pot să dobândească repere corecte în viaţă.
Aceste acţiuni au fost organizate de profesoarele Elena Livica Băcanu, director adjunct la Şcoala "Ion Creangă", şi Ecaterina Cozmei de la Şcoala "Dimitrie Cantemir".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro