Mergi la conţinutul principal

Edilul-şef nu e mulţumit de debutul lucrărilor la strada Griviţa

Primarul nu este tocmai mulţumit de modul în care au debutat lucrările la str. Griviţa. Edilul şef spune că mai trebuie purtate nişte discuţii cu constructorul, legate de stâlpii de electricitate şi de conducta de canalizare dintre str. 1 Decembrie şi Calea Călăraşilor, însă nu este foarte convins că, cel puţin în ce priveşte conducta de canalizare, lucrurile se vor rezolva aşa cum îşi doreşte: "La str. Griviţa au început lucrările, nu tocmai în ritmul pe care eu mi-l doresc. Am avut miercuri o discuţie şi o să mai avem săptămâna asta încă una, ca să lămurim şi problema stâlpilor de iluminat stradal. Ca lucrurile să meargă bine, vreau să mai facem o analiză, pentru că, pe măsură ce înaintăm dinspre str. Calea Galaţi, conducta de canalizare coboară în adâncime şi nu vreau să intrăm cu săpături în zona aia. Aş vrea, dacă se poate, să facem ca în centrul istoric, să cămăşuim conducta. Problema e că sunt foarte multe racorduri în zonă şi e de discutat dacă e tehnic posibil, dar ne vom lămuri când ne vom întâlni", a explicat primarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro