"Noua prognoză pe care o vom da în mai pentru sfârşitul acestui an nu cred că va fi mai mare de 5%, în condiţii speciale ale acestui an, când preţul petrolului creşte, preţurile alimentelor pe plan internaţional cresc şi când sunt foarte multe perturbări şi turbulenţe", a menţionat Vasilescu.
Consilierul guvernatorului BNR consideră că, probabil, noua prognoză de inflaţie va include şi creşteri de preţuri la energie electrică şi gaz.
"Noi avem o inflaţie statistică, atipică, în sensul că avem inflaţie determinată în primul rând de măsura de anul trecut privind trecerea la TVA de 24% cu un efect pe 12 luni. Sigur că a fost un şoc în iulie 2010, care a dus inflaţia la 2,58% dintr-o dată, într-o lună. Dar, după şocul acesta, efectul a fost continuat la paşi mărunţi. Deci, 12 luni de influenţe în rata inflaţiei pe de o parte. Pe de altă parte, din 11.000-12.000 de produse pe care le urmăreşte statistica, practic şase produse produc inflaţie", a spus Vasilescu.
El a precizat că definiţia inflaţiei este "creşterea generalizată a preţurilor de consum". "Unde este creşterea generalizată? Luaţi carnea: creştere de 0% pe toate tipurile de carne, energia electrică nu s-a scumpit, energia termică abia s-a scumpit. (...) Pâinea cu 1%, cartofii cu 6 sau 8%, pe urmă zahărul şi combustibilul", a mai spus Vasilescu.
Acesta a arătat că BNR spune că sunt preţuri volatile la legume, fructe şi ouă. "Fiind cu preţuri volatile, noi, la BNR, nu le putem urmări, numai piaţa le poate urmări, o piaţă concurenţială, cu instituţii care să funcţioneze, numai o asemenea cale ar putea reduce inflaţia. De o parte din inflaţie vom scăpa după ce va trece efectul TVA de 24%", a mai spus consilierul guvernatorului BNR.
Întrebat dacă va fi afectată credibilitatea BNR, care va rata din nou ţinta de inflaţie, Vasilescu a explicat că "ratarea ţintei este o gogoriţă a presei".
"BNR nu şi-a propus niciodată să ţintească ea. Este un reper pe care Banca Naţională a României, pe calcule econometrice, îl arată ţării, spunând: asta este inflaţia pe care în mod normal ţara asta ar trebui să o facă. Dacă suntem în stare să o facem, ar trebui să o facem, dar nu este ţinta BNR", a explicat Vasilescu.
Pentru 2011, BNR are o ţintă de inflaţie de 3% (plus sau minus un punct procentual) şi a stabilit o prognoză de 3,6%.