"Am dezvoltat şi promovat campanii pentru a sprijini extinderea numărului administraţiilor locale care acceptă plata cu cardul a taxelor şi impozitelor şi pentru informarea românilor privind acest serviciu, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Suntem bucuroşi că românii au primit extrem de bine posibilitatea de a plăti cu cardul taxele şi impozitele şi au realizat, în primele 11 luni din 2011, aproape 204.000 de tranzacţii de plată cu cardul a taxelor şi impozitelor, de 1,7 ori mai multe decât în anul precedent", a declarat directorul general Manager România Visa Europe, Cătălin Creţu.
Astfel, valoarea totală a taxelor şi impozitelor plătite cu cardul aproape s-a dublat în primele 11 luni 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 69,4 milioane de lei, potrivit datelor raportate de băncile din România, membre ale Visa Europe.
"Am observat că segmentul plăţilor online cu cardul a fost de departe cel mai dinamic, numărul şi valoarea tranzacţiilor crescând de peste şapte ori. Sperăm că numărul primăriilor care acceptă plata taxelor şi impozitelor cu cardul online, fără comision, va creşte semnificativ, pentru ca astfel să se evite cozile interminabile de la ghişeu şi cetăţenii să poată plăti oricând, de oriunde s-ar afla, în ţară sau în străinătate", a precizat Creţu.
Posesorii de carduri Visa pot plăti taxele şi impozitele cu cardul la POS-urile instalate la ghişeele administraţiilor fiscale în 145 de localităţi şi pe internet în 36 oraşe. Reţeaua de localităţi care acceptă plata prin card a taxelor şi impozitelor locale a crescut în ultimii doi ani, în 2009 fiind 30 de localităţi care ofereau posibilitatea achitării taxelor prin POS şi cinci online.
Valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a crescut la 340 lei, de la 301 lei în primele 11 luni din 2010.
De asemenea, Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, desfăşoară în perioada ianuarie - martie 2012, pentru al treilea an consecutiv, o campanie naţională de promovare a utilizării cardului pentru plata taxelor şi impozitelor locale.
Visa Europe şi băncile membre vor continua discuţiile cu autorităţile locale pentru a introduce plata taxelor şi impozitelor locale prin card, până când cel puţin toate reşedinţele de judeţ din România vor oferi acest serviciu, fie prin POS, fie online, potrivit companiei.
În Europa, sunt peste 430 milioane carduri Visa de debit, credit şi business, 12,5% din cheltuielile din Europa fiind făcute cu un card Visa.