ECONOMIC: Vânzările Dacia în Germania au încheiat anul trecut în creştere, cu un avans puternic în decembrie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Vânzările Dacia în Germania au încheiat anul trecut în creştere, cu un avans puternic în decembrie

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 1,2% anul trecut, la 45.498 unităţi, pe o piaţă în scădere, după ce au înregistrat în luna decembrie un avans de 16,3%, la 3.612 maşini.

Piaţa germană a scăzut cu 4,2% pe ansamblul anului, la 2,95 milioane de autoturisme, şi a coborât sub pragul de 3 milioane pentru prima dată din 2010, în timp ce în decembrie a urcat cu 5,4%, la 215.320 unităţi, arată datele Autorităţii Federale Germane pentru Transport Auto (KBA).

Cota de piaţă a Dacia s-a situat anul trecut la 1,5%, iar în decembrie la 1,7%.

Dintre cele 33 de mărci analizate, anul trecut au înregistrat creştere 10, iar în decembrie 18. Jaguar a consemnat cel mai mare avans penrtru întreg anul, de 30%, în timp ce Jeep a raportat cea mai putenrică rată de creştere în decembrie, de 33%.

Vânzările producătorilor germani de maşini de lux, BMW, Mercedes-Benz şi Audi, au scăzut cu 5,8%, 1,4%, respectiv 5,5%.

Înmatriculările sub marca Renault, a grupului francez cu acelaşi nume care deţine şi Dacia, au scăzut anul trecut cu 6,3%, la 98.922 unităţi, însă în decembrie au consemnat un avans puternic de 20%, la 8.519 autoturisme.

Germania este una dintre cele mai importante pieţe pentru Dacia.

În Franţa, cea mai mare piaţă a sa, Dacia a înregistrat anul trecut vânzări de 89.844 autoturisme, în urcare cu 11,2% faţă de 2012, iar cota de piaţă a mărcii a avansat de la 4,2% la 5%.

Vânzările Dacia în Uniunea Europeană au urcat în perioada ianuarie-noiembrie cu 21,1%, cea mai bună creştere în topul mărcilor, la 260.500 maşini.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro