Câştigul înregistrat în trimestrul II a fost cu 78% mai mare decât în primul trimestru din 2011.
Profitul net potrivit standardelor de contabilitate locale (RAS) a fost de 124 milioane lei (29,8 milioane euro) în primul semestru din 2011.
"Veniturile băncii au însumat 600 milioane lei (144 milioane euro) în primul semestru, în coborâre cu 8,7% faţă de primele şase luni din 2010. Veniturile afişate în trimestrul II au urcat cu 12,5% faţă de primele trei luni ale acestui an. Veniturile nete din alte surse decât dobânzile (precum comisioanele şi operaţiunile de piaţă) au crescut cu 19,4% în primul semestru din 2011 faţă de intervalul similar al anului trecut, în timp ce veniturile nete din dobânzi au coborât cu 19,4%, influenţate de abordarea conservatoare pe care UniCredit Ţiriac Bank a avut-o în privinţa înregistrării acestora", se spune în comunicat.
Cheltuielile operaţionale au crescut cu 5% în prima jumătate a acestui an faţă de perioada asemănătoare din 2010, pe fondul modificărilor legislative şi accelerării inflaţiei. Raportul între costuri şi venituri s-a plasat la 49,9%. Rata solvabilităţii a fost de 12,4% potrivit RAS.
Costul anualizat al riscului a coborât de la 210 puncte de bază cu un an în urmă la 195 puncte de bază, iar ponderea provizioanelor în totalul portofoliului de credite a fost de 6,2% conform IFRS.
Volumul activelor băncii s-a situat la 20,5 miliarde lei (4,8 miliarde euro) la finalul lui iunie 2011, aproape de nivelul de la finalul anului 2010 - de 20,8 miliarde lei (4,85 miliarde euro) - şi în urcare cu 7,9% faţă de 31 martie 2011. Valoarea creditelor din bilanţ a avansat cu 7,7% faţă de 30 iunie 2010, până la 14,4 miliarde lei (3,4 miliarde euro), rata de creştere fiind peste media sistemului bancar. Depozitele clienţilor au ajuns la 9 miliarde lei (2,1 miliarde euro), cu 4,65% peste nivelul înregistrat la finalul primului trimestru al acestui an.
"Vedem semnale pozitive în economie şi în piaţa bancară, iar acestea se reflectă şi în evoluţia bilanţului nostru şi în rezultatele băncii. Am reluat creşterea portofoliului de credite şi am trecut deja de nivelul de vârf al împrumuturilor neperformante. Deşi redresarea economică se derulează lent, suntem optimişti în privinţa oportunităţilor de afaceri pe termen mai lung şi continuăm să investim activ în infrastructura băncii, în sisteme şi în angajaţi. O altă veste bună este creşterea ratingului băncii de către Fitch, până la BBB+, în concordanţă cu îmbunătăţirea ratingului suveran", a declarat Rasvan Radu, CEO UniCredit Tiriac Bank.
Activele totale consolidate ale UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation şi UniCredit Consumer Financing s-au plasat la 23,7 miliarde lei (5,6 miliarde euro) la finalul lunii iunie 2011. Profitul net consolidat al celor trei entităţi a fost de 90,4 milioane lei în primele şase luni ale anului, iar capitalul social s-a plasat la 2,5 miliarde lei (590 milioane euro).
UniCredit Ţiriac Bank face parte din reţeaua UniCredit, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală si de Est şi unul dintre cele mai mari din Europa. UniCredit Ţiriac Bank are 544.000 clienţi şi 235 de sucursale. În România, grupul oferă o gamă largă de produse specializate si servicii si prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CA-IB Securities Romania, UniCredit CAIB Romania, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) şi UniCredit Business Partner.