Autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană vor investiga Alphabet, compania mamă a Google, pe mai multe fronturi, de la contractele cu furnizorii de publicitate până la sistemul de operare Android, a declarat comisarul antitrust Margrethe Vestager, relatează Wall Street Journal.
Declaraţia lui Vestager este cel mai clar semn de până acum că autorităţile de la Bruxelles urmează să aducă Alphabet noi acuzaţii de încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei.
Echipa lui Vestager investighează printre altele dacă Google, folosindu-se de dominaţia Android, a blocat în mod ilegal dezvoltarea unor sisteme de operare concurente, aplicaţii şi servicii.
În luna aprilie, Vestager a devenit primul comisar pentru Concurenţă la nivel global care a adus acuzaţii oficiale antitrust împotriva grupului american.
Vestager a mai afirmat pentru Wall Street Journal că este posibil un compromis cu grupul rus Gazprom, pe care UE îl acuză că a împiedicat concurenţa pe pieţele de gaze naturale din estul Europei.
Comisarul şi-a exprimat pe de altă partea scepticismul că este nevoie de fuziuni între operatorii de telecomunicaţii din Europa.
La un an după ce a preluat conducerea celei mai puternice autorităţi de reglementare din Europa, Vestager a iniţiat acţiuni decisive în mai multe cazuri majore care au trenat în timoul mandatului predecesorului său, spaniolul Joaquín Almunia.
Vestager a ordonat săptămâna trecută Olandei să recupereze de la Starbuck taxe neplătite în valoare de 20-30 milioane de euro, iar Luxemburgul trebuie să pretindă Fiat Chrysler Automobiles o sumă similară, întrucât facilităţile fiscale de care au beneficiat cele două companii încalcă legislaţia UE.
Autoritatea antitrust a lansat şi o anchetă amplă împotriva unor retaileri online precum Amazon.com.
Pe de altă parte, după lansarea investigaţiei împotriva Google în aprilie, Vestager a plecat în Statele Unite pentru a-şi apăra decizia în mod public şi a aprobat fuziuni mari ale General Electric şi FedEx faţă de care a exprimat iniţial îngrijorare.