ECONOMIC: Statul elimină restricţiile pentru achiziţia de terenuri agricole de către străini după 1 ianuarie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Statul elimină restricţiile pentru achiziţia de terenuri agricole de către străini după 1 ianuarie

Statul elimină restricţiile impuse în prezent cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole, după 1 ianurie, inclusiv obligaţia de a avea experienţă în agricultură, dar păstrează prevederea privind dreptul de preempţiune al cetăţenilor români, potrivit unui proiect de lege.

Guvernul renunţase recent la intenţia de a limita la 100 de hectare suprafaţa de teren agricol pe care o poate deţine o persoană fizică, cetăţean român sau din alt stat UE, dar menţinuse însă condiţiile la cumpărare privind cunoştinţele în domeniul agricol şi perioada minimă de cinci ani de activitate în acest sector.

"Şi aceste restricţii au fost eliminate, menţinându-se însă dreptul de preempţiune la achiziţia terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendaşilor, vecinilor persoane fizice şi a tinerilor cu vârste de până la 40 de ani care au activităţi agricole în localitatea în care se află respectivul teren agricol", au declarat agenţiei MEDIAFAx surse din Ministerul Agriculturii.

Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de Lege privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole de către persoane fizice. Potrivit surselor citate, proiectul va fi discutat în şedinţa de Guvern de miercuri.

Totodată, Agenţia Domeniilor Statului se transformă în Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

În momentul în care va primi o ofertă de la un cetăţean străin, vânzătorul este obligat să meargă la primărie cu o cerere prin care solicită notificarea preemptorilor şi afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol. Cererea va fi însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol, care va cuprinde, pe lângă preţul cerut pentru teren, numele şi prenumele vânzătorului, adresa completă a domiciliului acestuia, amplasamentul terenului, suprafaţa, categoria de folosinţă şi documentele cadastrale.

Potrivit surselor citate, Ministerul Agriculturii intenţionează să introducă o taxă fixă pe care să o plătească vânzătorul la primărie, pentru gestionarea actelor şi demersurilor de către funcţionarii statului.

Dacă în termen de 30 de zile nu cumpără nimeni, terenul poate fi vândut cetăţeanului străin.

Piaţa funciară va fi liberalizată la 1 ianuarie 2014, dată de la care şi cetăţenii străini pot cumpăra teren agricol în România. În prezent, străinii care vor să achiziţioneze pământ în România trebuie să înfiinţeze o firmă persoană juridică română.

Conform datelor reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, străinii deţin în prezent prin intermediul unor firme aproximativ 7-800.000 de hectare de teren agricol în România.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro