Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a cerut Electrica SA (EL) plata unor prejudicii de 1,32 miliarde euro, cauzate de neurmărirea de către companie a obligaţiilor post-privatizare asumate de investitorii care au cumpărat acţiuni la societăţile privatizate de Electrica.
Electrica a primit de la SAPE o notificare care susţine existenţa acestor prejudicii, a informat, miercuri, compania într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Electrica a iniţiat discuíi cu SAPE pentru a clarifica solicitările acesteia din urmă de a i se plăti sume în cuantum de 304.886.966,8 lei, 1.347.420.170 dolari şi 45.857.677,1 euro", se arată în raport.
Compania notează că, "în baza informaţiilor disponibile în acest moment, Electrica consideră că solicitarea SAPE este nerezonabilă şi neîntemeiată, SAPE având calitatea de succesor cu titlu universal al Electrica".
Electrica notează că la acest moment nu are cunoştinţă despre nicio acţiune, procedură sau măsură legală iniţiată de SAPE împotriva sa.
SAPE a fost înfiinţată anul trecut prin divizarea parţială a Electrica SA şi cuprinde participaţiile minoritare ale Electrica SA la Enel Energie Muntenia, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, Enel Energie, E.ON Moldova Distribuţie, E.ON Energie România, Electrica Soluziona, Bursa Română de Mărfuri şi Hidro Tarniţa.