ECONOMIC: România va primi de la UE cel puţin 61 de milioane de euro pentru securizarea frontierelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: România va primi de la UE cel puţin 61 de milioane de euro pentru securizarea frontierelor

Parlamentul European a aprobat, joi, alocarea a 2,6 miliarde de euro, în perioada 2014-2020, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, România urmând să primească cel puţin 61 de milioane de euro.

Mai mult de jumătate din valoarea acestui fond va reveni statelor membre care aplică prevederile Schengen sub forma unei asistenţe financiare pentru programele lor naţionale de securizare a frontierelor.

Potrivit unui comunicat al PPE, România va primi un sprijin financiar de cel puţin 61 de milioane de euro. Aceste programe vor fi completate cu acţiuni coordonate de UE şi cu un mecanism de reacţie rapidă, pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă.

"Trebuie să creştem securitatea graniţelor noastre externe. Conflictele şi tensiunile din apropierea Uniunii fac din acest lucru un obiectiv esenţial. Am introdus criterii comune de evaluare a nivelului de securitate a frontierelor, o premieră în domeniu. Acestea vor permite armonizarea sistemelor şi procedurilor la frontierele statelor membre. În plus, criteriile comune de evaluare vor permite să nu existe discrepanţe între frontierele statelor membre şi să se elimine posibilitatea ca statele membre noi care au echipat frontierele pentru a fi acceptate în Spaţiul Schengen să depăşească nivelul de securitate al vechilor state membre", a declarat europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu, raportor pe acest dosar.

Marinescu a precizat că aceste fonduri vor ajuta la combaterea mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere şi imigraţiei ilegale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro