Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret privind introducerea de taxe vamale produselor importate din Republica Moldova, potrivit site-ului oficial de informaţii juridice, relatează RIA Novosti în pagina electronică. "Guvernul rus introduce taxe asupra produselor importate din (Republica) Moldova la nivelul tarifelor unice ale Uniunii Vamale (Rusia-Belarus-Kazahstan)", potrivit unui document publicat pe site joi și citat de Mediafax.
Ministerul rus pentru Dezvoltare Economică a elaborat săptămâna trecută un proiect de decret privind anularea unor scutiri de taxe pentru anumite produse moldoveneşti, ca vin, carne, legume, fructe şi cereale.
Moscova a avertizat anterior Chişinăul că ar putea să renunţe la regimul de liber-schimb şi să adopte principiul naţiunii celei mai favorizate în relaţiile sale cu Republica Moldova, în urma ratificării de către moldoveni a Acordului de Asociere cu Uniunea Europană (UE).
Rusia şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea faţă de crearea unei zone de liber-schimb între Republica Moldova şi UE. Potrivit Moscovei, acest demers ar putea să antreneze un aflux de mărfuri pe piaţa rusească.
Cum își închide Rusia piața de desfacere
În cazul Uniunii Europene şi a Statelor Unite, Moscova pare să instituie cordonul alimentar ca reacţie la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, notează presa rusă şi ucraineană, preluată de Mediafax. Astfel, până la data de 1 august, Rusia a creat o nouă listă de "limitări" ale importurilor din Uniunea Europeană, Ucraina şi Republica Moldova.
Începând cu 18 iulie, Rusia a interzis importurile de fructe din Republica Moldova, afirmând că a descoperit prezenţa unei "insecte periculoase şi dăunătoare".
Ulterior, începând cu 28 iulie, Rusia a decis să limiteze importurile de produse lactate, de fructe şi legume în conservă provenind din Ucraina, în contextul în care la începutul lui iulie Moscova a interzis şi importurile de cartofi din Ucraina, evocând o infestare cu dăunători. Autorităţile ruse au reproşat produselor lactate ucrainene faptul că ar conţine reziduuri de antibiotice şi bacterii.
De asemenea, începând cu 1 august Rusia a decis să interzică importurile de fructe şi legume din Polonia. Reprezentanţii autorităţilor europene, în special, Ministerul polonez al Agriculturii, au calificat aceste măsuri drept "represalii politice", potrivit presei ruse.
Serghei Dankvert, șeful Rosselhoznadzor (una dintre instituţiile-cheie din Rusia însărcinate cu controlul fluxului de producţie alimentară), a declarat că instituţia colectează în prezent toate dovezile privind importurile de producţie europeană conţinând bacterii şi substanţe interzise de Moscova, cu scopul de a evalua riscurile pe care acestea le prezintă pentru Rusia.
Potrivit oficialului rus, dacă vor fi colectate prea multe dovezi, iar Rosselhoznadzor nu va primi "răspunsuri clare din partea colegilor europeni, Rusia ar putea interzice toate importurile de produse vegetale din ţările UE".
"Cazurile recente (de depistare a bacteriilor şi insectelor în producţia statelor UE) demonstrează să sistemul european al securităţii alimentare nu funcţionează", subliniază Dankvert.
Potrivit Serviciului federal vamal rus, importurile de legume din statele europene au fost în valoare de 935 de milioane de dolari, iar importurile de fructe au adus un venit de 1,52 de miliarde de dolari, în 2013.