Protocolul de cooperare în domeniul activităţilor Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă a fost semnta de directorul STS, general inginer Marcel Opriş, şi directorul general Ford România, Henrik Nenzen, a anunţat STS luni.
Potrivit unui comunicat al STS, în baza protocolului semnat cu STS, Ford a implementat pe primele 100 de vehicule de tip B Max fabricate un sistem de conectivitate prin voce şi de informare care permite iniţierea unui apel direct către 112 prin intermediul telefonului ocupantului vehiculului, conectat la sistemul din maşină prin Bluetooth, furnizând şi coordonatele GPS ale vehiculului.
Centrele de preluare a apelurilor de urgenţă au fost dotate cu echipamente şi pot permite recepţionarea apelurilor de tip eCall şi a datelor asociate: localizarea, tipul autovehicului, direcţia de mers, numărul de pasageri, ş.a.. Apelul de urgenţă poate conţine comunicarea vocală dintre accidentat şi operatoarea 112, concomitent cu transmiterea automată a unor date asociate. Prin introducerea unui astfel de sistem de apelare automată la 112, în cazul unor accidente grave, se vor salva sute de vieţi, se arată în comunicatul STS.
România, prin STS, este singura ţară care pune în aplicare proiectul Comisiei Europene înainte de data recomandată, ianuarie 2015, cu aprobarea vicepreşedintelui Comisiei Europene, Neelie Kores, mai precizează sursa citată.
De la 1 ianuarie 2011, a fost demarat oficial proiectul pan-european de implementare a serviciului eCall, denumit HeERO, în baza unui acord de finanţare semnat între ERTICO, liderul de consorţiu, şi Comisia Europeană al cărui beneficiar este şi administratorul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). În cadrul proiectului HeERO, România face parte dintr-un consorţiu alături de 8 ţări europene în care vor mai fi dezvoltate alte sisteme pilot: Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Olanda, Grecia, Cehia, Croaţia şi România. Fiecare dintre aceste ţări este responsabilă cu implementarea şi operaţionalizarea unui sistem pilot eCall cu respectarea standardelor în domeniu. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are responsabilitatea coordonării pachetului ce include activitatea de operaţionalizare a sistemului la nivel European. Proiectul este desfăşurat derulat pe o perioadă de 36 de luni. La sfârşitul acestui proiect, România va fi capabilă sa implementeze sistemul eCall prin care vor fi alertate toate dispeceratele de urgenţă (Ambulanţă, Pompieri, Poliţie), care vor primi date exacte despre un eventual accident auto. Sistemul presupune echiparea autovehiculelor cu un modul care să apeleze automat (sau manual) serviciul de urgenţă 112 în cazul unui accident.
Sistemul eCall este o iniţiativă a Comisiei Europene, ce a fost definit în cadrul programului eSafety, care are drept scop creşterea siguranţei rutiere şi salvarea de vieţi omeneşti.