ECONOMIC: Ponta spune că nu există niciun pericol în returnarea CASS, situația se va reglementa la rectificare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Ponta spune că nu există niciun pericol în returnarea CASS, situația se va reglementa la rectificare

Premierul Victor Ponta a afirmat joi seară că nu există niciun pericol privind rambursarea către pensionari a CASS-ului calculat greșit, iar banii necesari acoperirii sumelor, dincolo de cele trei luni deja asigurate, vor fi alocați prin rectificarea bugetară de la mijlocul anului.

Întrebat dacă există pericolul ca returnările de CASS să nu mai poată fi acordate dincolo de cele trei luni deja anunțate, Ponta a asigurat că nu este nicio problemă în acest sens.

"Nu există niciun pericol, dar există obligația noastră de a adopta o rectificare bugetară în așa fel încât să avem toate resursele pentru următoarele patru luni", a spus el.

Premierul a reiterat că alte măsuri din programul USL, privind cotele diferențiate de impozitare de 8%, 12% și 16%, TVA diferențiat, reducerea contribuțiilor sociale vor fi incluse doar în proiectul de buget pentru 2013.

Pentru rambursarea CASS din pensii, pe spaţiul actual fiscal sunt asigurate trei din cele 16 tranşe, a declarat Victor Ponta în cursul zile de joi la Bruxelles, după cum a transmis corespondentul NewsIn în Belgia.

Ponta fost rugat să comenteze o declaraţie a lui Florin Georgescu prin care acesta dădea de înţeles că pe disponibilităţile financiare din acest moment din cele 16 tranşe de rambursare nu sunt asigurate decât trei. "Pentru rambursarea pensiilor lunară, în acest moment, pe spațiul actual, sunt asigurate cele trei luni, iar până la următoarea misiune a FMI, Ministerul de Finanțe și toate ministerele de linie au obligația de a asigura restul sumei necesare pentru 2012, este obligația politică a actualului Guvern, adoptată și însușită în prima ședință", a răspuns primul-ministru.

El a confimat şi că "nu umblăm la taxe și la impozite în acest an, pentru că avem un buget, suntem la jumătatea anului și ar fi destul de greu să schimbăm din mers". "În mod sigur însă pentru bugetul pe 2013, care va cuprinde noua viziune a USL și care sper că va fi confirmată prin votul de la alegerile parlamentare, vor exista schimbări fundamentale, atât referitoare la TVA-ul diferențiat, contribuții de asigurări sociale, asta însă în 2013", a adăugat Victor Ponta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro