ECONOMIC: Ponta, la Beijing: Vom vedea 10 ani mult mai fructuoşi pentru parteneriatul dintre România şi China | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Ponta, la Beijing: Vom vedea 10 ani mult mai fructuoşi pentru parteneriatul dintre România şi China

Premierul Ponta a transmis, luni, la Beijing, un mesaj de încredere în capacitatea tehnică a companiilor chineze şi în proiectele acestora în România, arătându-se convins că următorii zece ani vor avea rezultate mult mai concrete şi se vor dovedi mai fructuoşi pentru relaţia dintre România şi China.

Premierul Ponta a avut o serie de discuţii cu omologul său chinez, Li Kekiang, în cadrul vizitei oficiale la Beijing, unde a fost primit cu onoruri militare şi unde a fost însoţit de miniştrii Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Ioan Rus şi Constantin Niţă.

În cadrul conferinţei comune susţinute de cei doi premieri, Victor Ponta a mulţumit părţii chineze pentru sprijinul acordat investiţiilor de către companii din China în domeniile energiei, agirculturii şi infrastructurii.

"România are încredere în nivelul tehnologic pe care companiile chineze îl deţin deja şi în competitivitatea proiectelor pe care le desfăşurăm împreună în domeniul energiei, în domeniul infrastructurii şi al agriculturii", a spus prim-ministrul Ponta.

El a subliniat că şi nivelul schimburilor comerciale bilaterale, care a înregistrat anul trecut circa 4 miliarde de dolari, a crescut la jumătatea anului curent cu 30%. Ponta a pus acest lucru şi pe seama îmbunătăţirii sistemului de vize, în special pentru oamenii de afaceri, subliniind că România a modernizat secţia consulară de la Beijing şi face eforturi pentru reluarea cursei aeriene directe Bucureşti-Beijing.

În acest context, premierul Ponta a arătat că în cursul acestui an se va deschise în capitala Chinei şi o reprezentanţă a Institutului Cultural Român.

Ponta a reamintit cu acest prilej şi faptul că în 2004, în cadrul unei delegaţii de tineri din România, a fost primit de fostul preşedinte Hu Jintao, cu prilejul sărbătorii a 55 de ani de relaţii diplomatice între România şi China.

"Azi sărbătorim împreună 65 de ani de relaţii diplomatice şi mă bucur să constat că aceste relaţii s-au dezvoltat şi sunt convins că atunci când vom sărbători 75 de ani (de relaţii bilaterale între România şi RP Chineză - n.r.) vom vedea zece ani care urmează mult mai fructuoşi şi cu mult mai multe rezultate concrete ale parteneriatului dintre China şi România", a declarat Victor Ponta.

Acesta a subliniat totodată că România pledează inclusiv în cadrul UE pentru continuarea parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi China, ţară care are în România un partener serios pentru proiectele sale atât în cadrul UE, cât şi regional.

La rândul său, premierul chinez Li Kekiang a arătat că trebuie folosite toate oportunităţile de colaborare în domeniile energiei, infrastructurii şi agriculturii, subliniind că nivelul schimburilor comerciale bilaterale trebuie să crească.

În prezenţa celor doi premieri au fost semnate totodată o serie de documente bilaterale.

Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat cu Administratorul şef-adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Energie din China, Liu Qi, un "Acord pentru utilizarea paşnică a energiei nucleare", iar cu preşedintele Commercial Bank of China, Yi Huiman, o minută de convorbiri între această instituţie şi Guvernul României.

Cei doi premieri au asistat şi la semnarea contractului pentru modernizarea Grupului 4 şi realizarea instalaţiilor de desfăşurare a Grupurilor 3 şi 4 de la Termocentrala Mintia - Deva de către directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, şi preşedintele Consiliului Naţional de Administraţie China National Electric Engineering Corp, Xin Chunsheng.

Totodată, primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a semnat cu preşedintele companiei Shandong, Yang Gencai, şi un reprezentant al Băncii de Dezvoltare a Chinei un memorandum de înţelegere pentru construcţia unui cartier de locuinţe.

Prim-ministrul Ponta va continua, marţi, vizita în China, urmând a se deplasa cu trenul de mare viteză la Tianjin, unde va vizita o fabrică şi va avea întâlniri cu autorităţile locale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro