ECONOMIC: Polonia vinde aproape 200 de conace şi castele la preţuri simbolice, pentru a le salva de la ruină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Polonia vinde aproape 200 de conace şi castele la preţuri simbolice, pentru a le salva de la ruină

Polonia a scos la vânzare 30 de conace şi castele cu valoare istorică, deţinute în trecut de aristrocraţi polonezi şi germani, iar alte 140 sunt pregătite pentru a fi oferite la preţuri simbolice investitorilor, care trebuie să-şi asume însă obligaţia de a le restaura.

Cele 30 de conace au fost construite începând din perioada Renaşterii şi până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Alte 140 de astfel de proprietăţi sunt pregătite pentru vânzare de Ministerul Agriculturii, cel mai mare deţinător de reşedinţe istorice din Polonia, scrie cotidianul Wall Street Journal.

În acest an au fost vândute deja 20 de conace. Cumpărătorii trebuie să constituie o garanţie financiară în favoarea statului pentru eventualitatea în care nu îşi respectă obligaţiile privind investiţiile.

Proiectele pot fi descurajante din cauza costurilor financiare pentru restaurare, scrie Wall Street Journal.

Astfel, cumpărătorii palatului Gorzanow, un complex asemănător unei fortăreţe, datând din periaoda Renaşterii, au cheltuit într-un an de la achiziţie circa un milion de dolari, din care 200.000 de dolari au provenit din subvenţii. Preţul castelului cu peste 100 de camere şi teatru a fost de 330.000 de dolari în iulie 2012.

Clădirea va adăposti după restaurare un muzeu şi un centru cultural. Proprietatea a fost scoasă la vânzare de stat după ce a fost expropriată de la un alt cumpărător, care nu şi-a respectat obligaţiile legate de investiţii.

Preţurile proprietăţilor vândute variază între 22.000 de dolari pentru un palat baroc aflat în ruină şi 640.000 de dolari pentru un conac cu teren de 100 de hectare. Conacele şi castelele poloneze sunt disponibile oricărui cumpărător din Uniunea Europeană, în timp ce eventualii investitori din afara UE trebuie să obţină un permis special de la guvernul poonez. Majoritatea cererilor sunt aprobate, potrivit unei agenţii a Ministerului Agriculturii.

Tot în Silezia Inferioară este disponibil şi un conac din secolul XVI, în satul Scinawka, la preţul de 260.000 de dolari.

Silezia Inferioară este regiunea cu cele mai multe castele şi conace scoase la vânzare, astfel de proprietăţi fiind întâlnite aproape în fiecare sat. Regiunea, în apropierea Munţilor Sudeţi, a fost o provincie a Germaniei până la 1945, foarte populară în rândul nobilimii.

Ministerul Agriculturii mai deţine în Silezia Inferioară circa 150 de imobile cu valoare istorică, dintr-un total de 760, restul fiind în proprietatea unor privaţi sau a autorităţilor locale şi instituţiilor cu obiectiv cultural.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro