ECONOMIC: Impozitul pe locuinţe şi terenuri va creşte, chiar şi de şase ori în anumite cazuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Impozitul pe locuinţe şi terenuri va creşte, chiar şi de şase ori în anumite cazuri

Impozitul pe locuinţe nu va mai fi limitat la 0,1% din valoarea impozabilă, ci va fi stabilit între 0,08% şi 0,2% de către primării, iar proprietarii care nu îşi îngrijesc casele şi/sau terenurile vor plăti, din ianuarie 2017, un impozit de şase ori mai mare faţă de nivelul standard.

Majorările de impozite sunt prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal redactat de Guvern.

În luna noiembrie, agenţia MEDIAFAX a prezentat un document al Ministerului Finanţelor, din care rezulta intenţia Guvernului de a majora impozitele locale pe terenuri şi imobile cu câte 25% în 2015 şi 2016, informaţie negată atunci de către autorităţi, în contextul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.

Conform proiectului prezentat acum de Guvern, din ianuarie 2018, impozitul pe teren va putea fi majorat de către primării tot de şase ori pentru terenurile situate în intravilan, dacă acestea au un grad de ocupare mai mic de 20% inclusiv.

Această majorare îi va afecta inclusiv pe proprietarii de mari terenuri.

De asemenea, pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, consiliul local va putea majora impozitul pe teren cu până la 500% începând cu al treilea an.

Documentul nu menţine prevederea actuală conform căreia, în cazul clădirii utilizate ca locuinţă şi a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă este majorată cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia şi nici nu mai prevede majorarea impozitului cu 65-300% pentru persoanele fizice care deţin două sau mai multe clădiri, informaţie anunţată de MEDIAFAX în vara anului trecut.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro