ECONOMIC: Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă de-abia în 2017. Mai multe fonduri americane de investiţii şi companii de consultanţă, interesate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă de-abia în 2017. Mai multe fonduri americane de investiţii şi companii de consultanţă, interesate

Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în prima parte a anului viitor, urmând să fie listată pe bursă în 2017, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea.

"Important este să dăm un semnal că vrem să mergem mai departe cu listarea. Partenerii noştri ne întreabă dacă mai avem de gând să listăm, inclusiv la CE Oltenia. Eu aş vrea ca la momentul din care (Hidroelectrica, n.r.) iese din insolvenţă să se facă o analiză clară a drumului care trebuie urmat, să vedem cum stăm cu procesul, să se încheie procesele cu băieţii deştepţi şi aşa mai departe. Sigur, anumite pregătiri pot fi făcute, dar rămâne de văzut, nu aş vrea să ne grăbim să anunţăm să ne trezim după aceea că facem paşi înapoi", a afirmat luni Gerea, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă în 2017, Gerea a răspuns afirmativ.

Ministrul a adăugat că nu crede că statul va prelua curând conducerea companiei, deşi Hidroelectrica şi-a achitat datoriile.

"Deocamdată societatea este în insolvenţă, deci procedurile trebuie să continue până la ieşirea din insolvenţă, are administrator special, administrator judiciar. Nu am primit totodată niciun fel de ofertă oficială din partea celor implicaţi în conducerea Hidroelectrica de a face un astfel de demers", a mai spus el.

Hidroelectrica a anunţat, tot luni, că mai multe fonduri americane de investiţii şi companii de consultanţă sunt interesate de listarea producătorului de energie la bursă.

O delegaţie a Hidroelectrica, alcătuită din administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, şi managerul departamentului Strategie Investiţională - IPO, Karoly Borbely, a participat în perioada 28 septembrie - 2 octombrie la Misiunea Economică a Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Statele Unite ale Americii.

La finele lunii septembrie Gerea a anunţat că discuţiile privind eventuala listare a Complexului Energetic Oltenia (CEO) la bursă ar putea fi reluate în primăvară, iar în ceea ce priveşte Hidroelectrica operaţiunea nu poate avea loc cât timp compania este în insolvenţă.

Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să listeze CE Oltenia şi Hidroelectrica, însă au amânat lansarea ofertelor publice în condiţiile în care prima companie s-a confruntat cu dificultăţi în privinţa producţiei şi vânzării electricităţii şi urmează să treacă printr-un proces de restructurare şi reorganizare, iar cea de-a doua a reintrat în insolvenţă, la începutul anului trecut.

Hidroelectrica a înregistrat în primul semestru un profit record de 725 milioane lei, cu 42% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri aferentă primului semestru a crescut cu aproape 300 milioane lei comparativ cu primele 6 luni ale anului 2014 şi a ajuns la 1,85 miliarde lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro