Comisia Europeană este mai puţin optimisă decât Guvernul în ceea ce priveşte capacitatea de colectare a taxelor, în urma aplicării măsurilor de relaxare fiscală, şi va urmări în detaliu fiecare măsură, potrivit Angelei Filote, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România.
"Este adevărat că România are o creştere macroeconomică puternică, că s-a consolidat fiscal cu succes, în principal datorită celor trei acorduri pe care le-a avut cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Toate aceste realizări nu au fost atinse cu uşurinţă, au presupus eforturi uriaşe pentru ţară, pentru investitori şi pentru cetăţenii obişnuiţi. Şi nu am vrea să vedem că aceste realizări sunt subminate acum de alte tipuri de măsuri", a declarat luni Filote, la un summit adresat investitorilor străini.
La momentul când Filote şi-a susţinut discursul, în sală era prezent însă un singur investitor străin.
Ea a arătat că mesajul a mai fost transmis Guvernului de câteva ori, iar CE îl va transmite în continuare pentru că "citim puţin într-un glob de cristal".
"Fiecare dintre noi, Guvern, Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional are câte un glob de cristal, folosim modele economice pentru a citi în glob şi acum vedem câteva lucruri acolo: un guvern optimist -este foarte bine că este optimist-, dar sperăm că nu prea optimist, pentru că noi (CE - n.r.) suntem mai puţin optimişti în legătură cu capacitatea economiei de a genera o colectare mai mare a taxelor, astfel încât să compenseze măsurile fiscale recent adoptate. Suntem îngrijoraţi şi ne uităm în detaliu la fiecare dintre aceste măsuri", a precizat Filote.
Ea a subliniat că CE nu este împotriva relaxării fiscale, ci se arată în favoarea tuturor măsurilor, dacă sunt luate la timpul potrivit şi dacă sunt acoperite cu măsuri compensatorii corecte.
"Ce am atins în această ţară şi ce a făcut-o să devină atractivă pentru investitori rămâne acolo şi investiţiile vin în continuare", a mai spus şeful CE în România.
Adresându-se reprezentantului premierului în sală, secretarul de stat Alexandru Năstase, Filote a recunoscut că România a avut o creştere economică uimitoare, însă a atras atenţia că motorul de creştere a fost reprezentat de consum şi exporturi.
"Să ne uităm la sursa acestei creşteri. România a avut un deficit bugetar scăzut bazat pe investiţii scăzute, dar ţara nu poate creşte doar pe baza consumului şi a exporturilor, pentru că acestea sunt principalele surse ale creşterii economice. Are nevoie de investiţii. Oricine călătoreşte prin ţară vede cât de arzătoare este nevoia de infrastructură, începând cu infrastructura de transport, dar vedem aproape în orice domeniu necesitatea infrastructurii", a atenţionat Filote.