Potrivit unui studiu realizat de portalul whichairline.com, cu un preț mediu pe zbor de 64,64 de euro (87,89 dolari), Pegasus și-a câștigat primul loc atât în privința prețului de bază fără bagaje (20 de kilograme) cât și cu bagaje. Locul al doilea la categoria fără bagaje i-a revenit companiei irlandeze Ryanair, cu un cost mediu de 65.67 de euro per călătorie.
În privința prețurilor care includeau bagajele, compania irlandeză s-a clasat pe locul al șaselea, cu un preț mediu de 100,67 de euro, în spatele Air Lituanica (81,36 de euro), Vueling (97,24 de euro), Germanwings (98,99 de euro) și Wizz Air (100,62 de euro).
Portalul, ale cărui date au fost preluate de Agerpres, a evaluat mai mult de 3,2 milioane de solicitări de preț din lunile aprilie-iunie pentru zboruri începând cu luna iulie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.