Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Bidian (Kiwi Finance): Creditele ipotecare câştigă teren, însă tot refinanţările domină piaţa

Ponderea împrumuturilor ipotecare a urcat în portofoliul intermediarilor de credite de la 6 la 20%, dar tot refinanţările sunt majoritare, cu peste 50%, iar trendul se va menţine şi în viitor, a declarat pentru NewsIn preşedintele brokerului financiar Kiwi Finance, Anca Bidian.

"Refinanţările ocupau în 2010 peste 70% din portofoliu, iar în primul trimestru din 2011, ponderea a mai scăzut, din cauză că au crescut cererile pentru achiziţii noi. În valoare absolută, creditele de refinanţare au crescut, dar ca pondere în vânzări au sporit creditele pentru achiziţiile noi. Refinanţările reprezintă acum peste 50% din portofoliu", a explicat Anca Bidian.

Cererile de refinanţare vin cu precădere din partea celor care au avut un comportament de creditare relativ haotic în 2006-2008, susţine reprezentatul Kiwi Finance.

"În perioada 2006-2008, veniturile creşteau în zona bugetară şi cu 70% pe an, dar au fost creşteri substanţiale şi în cea privată. În aceste condiţii, cum creştea puţin salariul, oamenii îşi mai luau un credit, iar mai creştea puţin salariul, îşi mai luau trei carduri de credit şi tot aşa... Nu s-a ţinut cont de portofoliul de datorii. Acum vorbim de o optimizare a tuturor datoriilor pe care le are o persoană. În unele cazuri de refinanţare se ajunge la reducerea ratei la jumătate", a precizat Anca Bidian.

Şeful Kiwi Finance a menţionat că, deşi dobânzile la creditele ipotecare ajungeau şi la 10-12% în perioada 2007- 2008, acestea nu au reprezentat un impediment pentru cei care au dorit să ia credite.

"Nu se uita nimeni atunci cât e dobânda, decizia de cumpărare era dată de suma eligibilă, de cât pot să iau, nu de cost. Peste 80% din cei care îşi refinanţează creditele au mai mult de două expuneri", a spus Anca Bidian.

Ea susţine că tot refinanţările vor domina piaţa până la sfârşitul anului, pentru că sunt mulţi clienţi.

"Singurii captivi sunt clienţii care au accesat un credit ipotecar în 2008, iar apoi le-a scăzut valoarea garanţiei. Din acest segment avem clienţi care au optat să vină cu încă o garanţie, dar şi clienţi care din surse proprii şi-au achitat o parte substanţială din credit doar ca să îl poată refinanţa. Pe măsură ce economia se stabilizează, piaţa imobiliară va începe să crească. Cred că un procent sustenabil de creştere poate fi în plaja de 15-20% pe an compozit din rata inflaţiei, rata de accesibilitate şi creşterea cererii solvabile. Astfel, odată cu creşterea preţurilor, pe piaţa imobiliară vor începe să vină spre refinanţări şi clienţii care au contractat un credit în 2007 şi 2008, pentru că le cresc garanţiile", a declarat Anca Bidian.

Piaţa creditării a început să se dezgheţe

Reprezentatul Kiwi Finance susţine că piaţa creditării s-a schimbat substanţal în ultima perioadă. "În 2011, cererea este mult mai solvabilă comparativ cu 2009, dacă facem o comparaţie între rata de aprobare, care în prezent este de 70%, faţă de 15-20% în 2009. Kiwi Finace a avut o rată de aprobare de 10% în primul trimestru din 2009. Primul trimestru din 2009 a fost cel mai negru", a mai spus Anca Bidian.

În ce priveşte Kiwi Finance, cererea a început să crească şi s-a segmentat de aproximatix 5-6 luni, iar volumul creditelor intermediate în primul trimestru e aproape cât cel din întreg anul 2009.

"Piaţa s-a dezmorţit, şi aici vorbim de ofertă, care s-a dus în jos semnificativ ca şi costuri faţă de 2010. Acum media DAE este 6-7%, faţă de 9-10% anul trecut. Avansul a ajuns la 15% în 2011, faţă de 35-40% în 2009 sau în prima parte a anului 2010, când a fost de 25%, iar din a doua parte a anului 2010 s-a tot redus şi a ajuns la 15%", a explicat Anca Bidian.

Kiwi Finance este cel mai mare broker de credite de pe piaţa din România. Compania are peste 80 de consultanţi şi mai mult de 100.000 de clienţi. De asemenea, dispune de o reţea formată din 4 sucursale proprii şi 27 francize.Valoarea creditelor intermediate până în 2010 a fost de 550 milioane de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro