În intervalul 6-17 februarie, ANSVSA a desfăşurat controale oficiale, în urma cărora s-a constatat că agenţii economici şi-au modernizat exploataţiile şi le-au reautorizat, ca urmare a transferului la sol a găinilor din cuştile neîmbunătăţite, mai spun sursele citate.
Astfel, efectivele acestor exploataţii au fost fie transferate în alte sisteme de creştere din cadrul exploataţiei, fie abatorizate sau livrate vii către alte unităţi. Ouăle obţinute după 1 ianuarie de la găinile cazate în cuştile neîmbunătăţite au fost destinate prelucrării industriale sau au fost dirijate spre neutralizate.
Conform prevederilor Directivei Consiliului nr. 1999/74/C, transpusă prin Ordinul ANSVSA nr. 136/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind standardele minime privind protecţia găinilor ouătoare, de la 1 ianuarie 2012 este interzisă creşterea găinilor în cuşti neîmbunătăţite, spun cei de la ANSVSA.
Potrivit sursei citate, ANSVSA prin direcţiile judeţene, a monitorizat permanent exploataţiile de găini ouătoare iar proprietarii acestora au fost informaţi asupra prevederilor legislative, atât prin intermediul Uniunii Crescătorilor de Păsări din România cât şi prin intermediul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene.
În consecinţă, proprietarii şi-au asumat termenul de 31decembrie, ca limită de cazare a găinilor în astfel de cuşti, urmând ca efectivele să fie transferate către alte sisteme de creştere, fie vândute sau abatorizate.
După 1 ianuarie 2012, faţă de agenţii economici care nu s-au conformat prevederilor legale, direcţiile sanitar-veterinare judeţene au luat măsuri precum retragerea autorizaţiilor sanitare veterinare în vederea anulării, interzicerea activităţii de creştere a găinilor producătoare de ouă de consum, interzicerea marcării şi a comercializării ouălor provenind din unităţile în care găinile erau cazate în cuşti neîmbunătăţite şi suspendarea activităţii exploataţiilor până la data modernizării sistemelor de creştere a găinilor ouătoare.
De asemenea, au fost prevăzute sancţiuni contravenţionale în cazul nerespectării acestor prevederi şi al neremedierii deficienţelor şi s-au solicitat grafice de depopulare a exploataţiilor care încă mai foloseau cuşti neîmbunătăţite, potrivit ANSVSA.