Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, nu ştie deocamdată cât va genera acciza de 7 eurocenţi la litrul de carburant, dar spune că şi-ar dori ca din suma colectată să fie finanţate doar autostrăzile, nu şi drumurile naţionale.
"Nu ştiu eu cel puţin, nu am idee la acest moment, care va fi suma colectată din aceşti 7 eurocenţi. Sunt mai multe discuţii (...). Dorinţa este să se finanţeze fie autostrăzi, alţii susţin să se finanţeze autostrăzi şi drumuri naţionale. Dacă mă întrebaţi, ca opinie personală, eu aş vrea să finanţeze numai autostrăzi", a spus Şova, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.
El a arătat că taxa va intra în buget, iar intenţia politică este că din ea să fie finanţate integral autostrăzi sau autostrăzi şi drumuri naţionale, discuţiile legate de acest aspect fiind tehnice.
"În Legea Finanţelor Publice funcţionează două principii foarte clare: primul este acela al neafectării veniturilor bugetare, deci nu ai voie să afectezi, să spui «Venitul X va finanţa cheltuiala Y» şi principiul anualităţii, în sensul că toate le raportezi la cheltuielile totale anuale. Dacă respecţi aceste două principii este imposibil din punct de vedere tehnic să spui «Aceşti bani se duc acolo»", a spus Şova.
Şova a precizat, răspunzând unei întrebări din partea moderatorului, că nu este în măsură să ofere garanţii legate de utilizarea banilor.
Acciza va fi introdusă la litrul de benzină sau motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră.