Echipele care se pregatesc in tara intimpina probleme din cauza frigului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipele care se pregatesc in tara intimpina probleme din cauza frigului

Formatiile din Divizia A care au ales sa se pregateasca in tara in aceasta perioada intimpina probleme din cauza temperaturilor scazute, multe dintre ele fiind nevoite sa-si modifice programul de antrenament.
Antrenorul echipei Poli Iasi, Ionut Popa, a afirmat, marti, ca frigul din ultimele zile l-a fortat sa-si schimbe planurile. "E groaznic de frig! N-am vazut in viata mea asa ceva. Ne este destul de greu sa facem antrenamente afara pe o asa vreme. Ieri dimineata (n.r. - luni dimineata) nici n-am putut face antrenamentul afara, am ales pregatirea in sala. La ora 10.30, cind era programat antrenamentul, erau -20 de grade. Astazi (n.r. - marti) am hotarit de comun acord cu jucatorii sa facem antrenamentele afara. Eu sper sa se mai incalzeasca pentru ca nu mai pot risca sa-i scot pe jucatori pe un asemenea frig", a declarat Popa, care a fost nevoit sa plece pentru citeva minute de pe terenul unde se antrena echipa deoarece ii inghetase mustata.
Aflat in pregatire la Vatra Dornei, tehnicianul Dorinel Munteanu a modificat si el programul echipei CFR Cluj. Presedintele gruparii ardelene, Iuliu Muresan, a declarat agentiei MEDIAFAX, ca Munteanu a renuntat la unul dintre cele 3 antrenamente zilnice. "Azi dimineata erau -23 de grade, asa ca alergarea de la 7.30 nu s-a mai tinut. De altfel, Dorinel a renutat definitiv la antrenamentul de dimineata, facind doar doua sedinte de pregatire pe zi. O sa mizeze mai mult pe antrenamentele in sala, iar alergarile se vor face pe la ora 11-12, cind temperaturile sint mai umane", a spus Muresan.
Oficialul clubului CFR Cluj a mentionat ca pina acum nu a racit nici un jucator. "Baietii sint caliti, pot alerga la temperaturile astea cu un fular la gura. De racit n-a racit nimeni, pentru ca le-am facut in noiembrie la toti vaccinul antigripal", a precizat Muresan.
Echipa condusa de Dorinel Munteanu se intoarce la Cluj simbata, pentru ca pe 5 februarie sa plece in Cipru unde va efectua un turneu de pregatire de 18 zile.
Antrenorul formatiei FC Arges, Sorin Cirtu, considera ca nu a luat cea mai buna decizie atunci cind a renuntat la un turneu de pregatire in strainatate in aceasta perioada , pentru ca in tara este nevoit sa faca antrenamente numai in sala. "Asa era stabilit, sa avem doua turnee afara, dar apoi am zis sa facem unul mai lung in februarie si sa ne pregatim acum in tara. Dar n-am facut bine. Pe baieti nici nu pot sa-i scot afara din cauza frigului. Azi am facut antrenament in sala si deseara la fel", a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, tehnicianul Sorin Cirtu.
Fotbalistii echipei Jiul se pling si ei de frig la antrenamente, avind in vedere ca la Petrosani s-au inregistrat chiar si -25 de grade. Cu toate acestea, Aurel Sunda nu este dispus sa renunte la pregatire. "Trebuie sa se caleasca, asta e, nu am ce sa le fac. E riscul meseriei", si-a motivat Sunda decizia.
Jucatorii asteapta cu nerabdare turneul din Cipru, programat in perioada 4-12 februarie, in cadrul caruia va disputa patru partide amicale, cu Wisla Cracovia (Polonia), Varna (Bulgaria), APEP (Cipru) si FK Most Siad (Cehia).
Avind in vedere temperaturile de -18 grade, jucatorii formatiei FCM Bacau efectueaza antrenamentele cu fulare la gura si chiar cu cagule pe fata, pentru ca antrenorul Cristi Popovici nu este dispus sa modifice prea mult programul de pregatire. "Conditiile de antrenament sint aspre, dar nu vad nici un motiv sa suspendam pregatirea. Si eu am facut, cind eram jucator, citeva antrenamente la temperaturi asemanatoare si stiu foarte bine cum este", a spus Popovici.
Medicul echipei bacauane, Teofil Bora, l-a sfatuit pe tehnician sa elimine pauzele din timpul antrenamentelor. "I-am spus lui Cristi (n.r. - Cristi Popovici) ca fiecare jucator sa-si protejeze gura astfel incit sa respire in fular sau in gulerul unui hanorac. Totodata, durata antrenamentelor va fi ceva mai mica si vor fi eliminate pauzele pentru ca jucatorii sa fie tot timpul in miscare", a spus Bora.
Miercuri, la ora 11,00, FCM Bacau va intilni in cadrul primului meci de verificare din acest an pe divizionara B Gloria Buzau, imediat dupa partida fiind programata plecarea in cantonamentul montan de la Slanic Moldova.
Nici antrenorul Viorel Hizo nu renunta la antrenamentele in aer liber din cauza frigului. In stagiul de pregatire de la Rinca, doar doi jucatori au fost menajati, congolezul Armel Disney si armeanul Arman Karamian. "Karamian a avut o problema medicala si avea inflamate caile respiratorii, fiind trecut o zi pe antibiotice. Iar pe Disney il afecteaza mai mult decit pe noi conditiile meteo care sint aici, viscol si ger. El vine de la 38 de grade, dintr-o tara in care media este de 35 de grade. Venind direct aici, in conditiile din Romania, dupa o luna petrecuta acolo, e normal sa aiba probleme de adaptare la frig. Noi cautam sa-l protejam, dar si el lucreaza la o intensitate buna. A facut aproape toate antrenamentele, doar cind a fost viscol, vint foarte puternic si foarte frig am luat masuri si ce nu a putut face afara in ger a facut in sala de forta pentru a compensa", a afirmat Hizo.
Tehnicianul a explicat ca un jucator care nu rezista sa se antreneze la temperaturi scazute nu va putea face fata la ritmul din campionat. "Eu nu accept niciodata ca un jucator sa faca 50 sau 70 la suta din programul de pregatire. Programul acesta trebuie sa il faca toti. Daca un jucator nu rezista aici in pregatire, el nu va rezista niciodata la ritmul din campionat. Este un test aceasta pregatire, care verifica si caracterul fotbalistilor. Daca un jucator cedeaza aici, la munte, unde nu are adversar decit zapada, vintul si cronometrul, inseamna ca in fata unui adversar va ceda cu siguranta" a mentionat Hizo.
Singura echipa aflata in Bucuresti in aceste zile, Steaua, s-a antrenat, marti, intr-o sala de forta de la Plaza Romania, antrenorul Cosmin Olaroiu alegind aceasta varianta din cauza temperaturii scazute din Capitala. Stelistii vor pleca, marti seara, in Cipru, in al doilea stagiu de pregatire dupa cel efectuat in Italia.
Fotbalistii echipei Farul Constanta nu au scapat de frig nici in turneul din Bulgaria, conducerea fiind nevoita sa amine, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, meciul amical pe care ar fi trebuit sa-l dispute, miercuri, la Nisipurile de Aur, in compania formatiei din prima liga bulgara Beroe Stara Zagora. Avind in vedere conditiile meteo din Bulgaria, similare cu cele din Romania, jucatorii pregatiti de sirbul Momcilo Vukotici se pregatesc pe un teren acoperit din Albena.
Echipele Dinamo, FC National, Poli Timisoara, Rapid, Gloria Bistrita, Otelul Galati si FC Vaslui efectueaza in aceste zile turnee de pregatire in Cipru, Turcia si Italia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro