Echipajul Nelu Căpităneanu - Costel Boldeanu a câştigat «Raliul pescarilor» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipajul Nelu Căpităneanu - Costel Boldeanu a câştigat «Raliul pescarilor»

Mişcarea automobilistică brăileană a continuat în weekendul abia încheiat cu tradiţionalul concurs "Raliu al pescarilor", un concurs organizat de Motorsport Club Brăila. La echipaje învingători au fost Nelu Căpităneanu şi Costel Boldeanu, iar la piloţi s-a impus într-o manieră foarte clară Gabriel Comănescu. Competiţie automobilistică cu o veche tradiţie brăileană, iniţiată de regretatul Costel Gurtavenco, cel care a fost un mare pasionat atât de cursele automobilistice, cât şi de pescuit, "Raliul pescarilor" a aliniat la start în acest an nouă echipaje. Traseul a fost compus din patru etape de regularitate în judeţul Brăila, pe o lungime totală de 109 km, şi cinci probe speciale de îndemânare în zona capităniei portului Brăila. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, publicul savurând spectacolul pe patru roţi oferit de piloţi. După cum aminteam mai devreme, la echipaje s-au impus Nelu Căpităneanu şi Costel Boldeanu, pe locul al doilea s-au clasat Gabriel Comănescu şi Aurel Stănilă, iar pe al treilea, Neculai Mihai şi Carmen Mihai. Multiplul campion naţional de juniori şi tineret la dirt track, Gabriel Comănescu a dominat autoritar întrecerile piloţilor. La fel ca atunci când concura pe două roţi, Comănescu a făcut spectacol, iar dacă la dirt track nu a avut şansa să-şi demonstreze calităţile la competiţiile internaţionale, acum poate face acest lucru în raliurile automobilistice. Dealtfel, acesta are în palmares un loc întâi, la echipaje, alături de Răzvan Popa la ediţia 2014 a raliului Prieteniei Brăila - Dobrich.
Înainte de festivitatea de premiere a avut loc şi un concurs de pescuit, fără limită de vârstă, la care au participat copiii concurenţilor.
"Concursul a fost spectaculos. Fiecare echipaj şi pilot au apelat la toate cunoştinţele lor în domeniu pentru a câştiga acest raliu. Ocupanţii podiumului din cele două clasamente au primit cupe şi diplome. Organizarea a fost ireproşabilă şi pe această cale vreau să le mulţumim celor care au fost şi de această dată lângă noi, DJST Brăila, Jandarmeria Brăila, Poliţia Locală, Serviciul de Ambulanţă", a declarat Răzvan Popa, unul dintre organizatorii acestui raliu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro