Mergi la conţinutul principal

Echipa lui Ionel Iuga a fost la 13 minute de o remiză

Cu toate că nu au realizat ceea ce şi-au propus, să paseze mai mult şi printr-un presing agresiv să nu le permită adversarilor să se apropie periculos de poarta lui Tudor, elevii lui Ionel Iuga au fost la doar zece minute de un egal la Călăraşi. Gafele portarului Tudor au făcut, ca în ultimele minute de joc gazdele să înscrie de două ori.
Dunărea şi-a dominat adversara în prima repriză, atacanţii gazdelor au pătruns în câteva rânduri în suprafaţa de pedeapsă a oaspeţilor, dar la pauză tabela era încă nemodificată.

Elevii lui Iuga au avut şi ei şansa de a marca de două ori, în minutul 32, când bine lansat de Cotigă, Băndărică a şutat la vinclu, dar Borş, fostul portar al Oţelului Galaţi, a reuşit să devieze mingea în corner, însă Băndărică a mai avut o alternativă în acel moment, o pasă spre Baicu, liber într-o zonă foarte bună şi în minutul 40, după o acţiune prelungită la poarta adversă, Cheleş a şutat în plasa laterală.

Echilibrul s-a rupt în minutul 77

În repriza a doua, gazdele şi-au reluat ofensiva la poarta lui Tudor, însă jucătorii formaţiei din Însurăţei s-au apărat grupat şi au reuşit să destrame majoritatea acţiunilor adversarilor înainte ca acestea să devină cu adevărat periculoase.
Pe contraatac, Viitorul a şi ratat şansa de a marca şi în această parte a partidei, prin Baicu.

A venit însă minutul 77, când Ispas a şutat de la 23 m pe mijlocul porţii, Tudor a respins mingea în faţă şi Marcaş a îndeplinit o simplă formalitate.

Oaspeţii au lăsat prudenţa la o parte şi s-au angajat într-o cursă de urmărire, în speranţa că vor reuşi să marcheze şi să obţină in extremis o remiză, însă pe fondul dominării echipei din Însurăţei, în minutul 90 ^ 2, Tudor a greşit din nou şi Ispas a stabilit scorul final, 2-0.

"Am pierdut mingea prea uşor, jucătorii nu au avut încredere în forţele lor, iar în atac am irosit două mari ocazii de gol până la pauză. Dunărea Călăraşi a dominat teritorial, a obţinut multe cornere, lovituri libere numai că dacă nu erau gafele lui Tudor scoteam un punct mare în acest joc", a declarat antrenorul Ionel Iuga.

Viitorul: Tudor - Cheleş, Paraschiv, Muşat, A. Coman - Baicu, Vioreanu, Bratu, Băndărică (min. 70: Moroianu), Cotigă (min. 80: Vasilache) - Lupaşcu (min. 5: V. Alexandru).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro