Echipa lui Bănel Nicoliţă la al doilea succes | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipa lui Bănel Nicoliţă la al doilea succes

• CS Făurei a fost condusă la Modelu cu 1-0, dar a întors rezultatul în doar patru minute • Puşcaşu şi Drezaliu au marcat pentru oaspeţi •  “Am reuşit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră şi am obţinut o victorie meritată”, spune Bănel Nicoliţă

 

CS Făurei a bifat cel de-al doilea succes din acest tur de campionat şi, cu 7 puncte acumulate, a urcat pe locul al 11-lea în clasament. Formaţia managerită de Bănel Nicoliţă a avut o evoluţie forte bună la Înainte Modelu, unde, după ce a fost condusă cu 1-0,  a întors rezultatul în favoarea sa într-un interval de doar patru minute.

Partida de la Modelu a fost echilibrată până în minutul 26 când, după o acţiune pe stânga, Daniel Gheorghe a marcat cu un şut la colţul scurt şi formaţia gazdă a trecut în avantaj. Cu Bănel Nicoliţă la pupitru, CS Făurei a replicat prin două acţiuni de contraatac, cu Stelian Nicoliţă şi Puşcaşu la finalizare, ambele rămase fără rezultat pe tabelă. În minutul 35, pe contraatac, Stelian Nicoliţă i-a pasat lui Puşcaşu, acesta a şutat la colţul scurt, portarul a respins în faţă şi tot Puşcaşu a reuşit să înscrie şi să restabilescă egalitatea. După numai patru minute, CS Făurei a obţinut un corner, Bănel Nicoliţă a centrat în careu, Drezaliu, a trimis mingea în plasă, iar formaţia vizitatoare conducea cu 2-1.

În repriza a doua, CS Făurei putea să se desprindă la două goluri dar Puşcaşu a ratat. Partida a rămas la fel de echilibrată, iar la ultima fază Înainte Modelu a avut şansa de a egala, Flisc a şutat la poartă, Tudor a degajat greşit mingea, care a deviat spre gol dar Bănel Nicoliţă a scos-o de pe linia porţii şi CS Făurei s-a impus cu 2-1.

“A fost un meci destul de dificil cu o adversară bună în opinia mea. Am reuşit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră şi am obţinut o victorie meritată. Încă mai plătim tribut lipsei de experienţă a unora dintre jucătorii tineri. Acest lucru s-a văzut în acest meci, dar mai ales în cel din runda precedentă când am condus-o pe Unirea Slobozia, dar pe final, după două gafe am pierdut acel joc. De data aceasta am gestionat bine finalul de meci şi am câştigat”, ne-a declarat Bănel Nicoliţă.

 

CS Făurei: Tudor – Mocanu, Drezaliu, B. Nicoliţă, A. Huţu – Băicoianu, Percă, Puşcaşu – Roată, Samar (min. 70: Ndigwe), S. Nicoliţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro