Echipa masculină de handbal, juniori II, pregătită de profesorul Sorin Meca, a câştigat toate partidele din cadrul celui de-al şaptelea turneu de sală, însă a încheiat sezonul pe locul al treilea, ratând calificarea în penultima fază a Campionatului Naţional.
LPS Brăila a învins-o în prima partidă pe lidera grupei C, CSS Galaţi, cu 24-18, după care a trecut lejer, 29-16, de echipa organizatoare a ultimului turneu de sală, LPS Buzău.
Brăilenii au mai înregistrat două succese scontate, 20-10 cu CSS nr. 1 Constanţa II şi 24-14 cu CSS Medgidia, după care au învins şi în al doilea derby al turneului, 24-20, echipa de pe locul al doilea, CSS nr. 1 Constanţa I.
În ultima partidă a competiţiei, fără să forţeze, LPS-ul a dispus cu 32-19 de Axiopolis Cernavodă.
După acest ultim turneu din sezonul regulat, pe primul loc se află CSS Galaţi cu 78 puncte, pe doi, CSS nr. 1 Constanţa I cu 67 de puncte, iar pe trei LPS Brăila cu 63 de puncte.
Primele două formaţii merg mai departe la turneul semifinal, LPS Brăila, care a avut în componenţă handbalişti în primul an la această categorie de vârstă aşteaptă sezonul următor, unul în care vor avea mari şanse să câştige grupa din care vor face parte.
La acest ultim turneu profesorul Sorin Meca a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Romică Bujoi, Ionuţ Muşat, Ionuţ Căldăruş, Alin Florea, Marius Momescu, Cătălin Sărăcilă, George Olteanu, Laurenţiu Toma, Mihăilă Muşat, Adrian Stamate, Cosmin Nichifor, Mihai Vrânceanu, Răzvan Leţu.