Echipa de fotbal de la Fănuș Neagu, campioană județeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipa de fotbal de la Fănuș Neagu, campioană județeană

* performanța a fost realizată la turneul O.N.S.S. – Cupa ISF * cea mai mare competiție școlară a reunit la start 35 de echipe * etapa de zonă va avea loc la Chiscani, în perioada 4 - 7 mai

 

 

 

Una dintre competițiile cu cel mai mare număr de echipe participante, turneul județean O.N.S.S. – Cupa ISF, competiție organizată de Ministerul Educației împreună cu Federația Română de Fotbal, a reunit la stat în această ediție 35 de echipe, 11 din mediul urban și 24 formații din mediul rural.

Turneul a început în noiembrie, anul trecut. În mediul urban s-au alcătuit 2 grupe, iar echipa școlii Fanuș Neagu a fost repartizată în grupa B, din care au mai făcut parte formațiile școlilor gimnaziale “Sfantul Andrei”, Al. I. Cuza, Ion Băncilă, A.S. Pușkin.

Cu victorii pe linie, echipa școlii Fănus Neagu, pregătită de profesorii Viorel Ivan și Lucian Urse, s-a calificat la turneul final, alături de câștigătoarea grupei A, echipa școlii Mihai Eminescu, și alte două formații din mediul rural și anume cea a școlii din Lanurile și cea a Liceul Teoretic George Vâlsan din Făurei.

Și în ultima fază a competiției județene, echipa școlii Fănuș Neagu a repurtat victorii pe linie: 4-0 cu echipa Liceul Teoretic George Vâlsan, Făurei, 3-2 cu formația școlii Mihai Eminescu și 2-1 cu cea din localitatea Lanurile.

Echipa pregătită de profesorii Viorel Ivan și Lucian Urse va reprezenta județul Brăila la etapa de zonă a turneului de fotbal O.N.S.S. – Cupa ISF. Etapa de zonă, la care mai participă reprezentantele județelor Galați, Tulcea, Vrancea, Buzău, Constanța, se va desfășura la Chiscani, în perioada 4 - 7 mai 2023.

A fost o competiție foarte puternică, cu multe echipe la start, dar și de această dată băieții noștri au arătat că sunt consecvenți și ambitioși, dornici de victorie la fiecare partidă. De aceea îi felicit și le urez mult succes la etapa de zonă, unde sunt sigur că vor face o figură frumoasă și vor reprezenta cu mândrie școala noastră”, ne-a declarat profesorul Viorel Ivan.

Lotul școlii Fănuș Neagu: Rareș Crăciun, Mihai Crețu, Robert Dragomir, Robert Cioarec, Mario Toma, Petre Holban, Rareș Zevedei, Cătălin Hirsu, Ciprian Vasile, Razvan Drăgan, Alex Voinea, Ștefan Căldăraru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro