Andronescu a fost inclusă în sondajul de opinie al USL pentru stabilirea candidaţilor în Bucureşti pentru locale, alături de alţi parlamentari de Bucureşti, însă potrivit surselor citate e de aşteptat ca rectorul Politehnicii să beneficieze de cel mai mare capital în sectorul 6, datorat îndeosebi simpatiei studenţilor politehnişti şi a familiilor lor pentru senatoare. Totuşi, fostul ministru al Educaţiei nu şi-a exprimat încă nici acordul, dar nici dezacordul în ceea ce priveşte o candidatură la primărie, spun sursele citate. Ea nu a putut fi contactată pentru a comenta aceste informaţii.
Pe de altă parte, un alt lider al partidului, vicepreşedintele Robert Negoiţă, a anunţat deja că nu intenţionează să candideze în sectorul 3, pentru postul de edil, în ciuda faptului că este coordonatorul filialei. "Fiecare e invitat să-şi facă strategia proprie, eu nu am nicio intenţie să candidez. Să fii în sondaj e una, a candida e altceva. Nu trebuie să aibă neapărat legătură sondajul cu participarea în alegeri", a declarat Negoiţă pentru NewsIn. Întrebat dacă filiala de la sectorul 3 are un alt nume care să poată aduce un scor bun la locale, în cazul primăriei de sector, Negoi?ă a replicat că încă nu poate oferi un exemplu, dar acest lucru ar urma să se mai discute. Negoiţă este lider al PSD Ilfov şi a intenţionat să se înscrie în cursa pentru preşedinţia CJ, însă liberalii au ajut în cele din urmă câştig de cauză în competiţia din interiorul USL.
Numele lui Negoiţă ar fi fost inclus în sondajele PSD dintr-o tactică care mizează pe faptul că electoratul mai puţin preocupat de politică îl va confunda, atunci când va vota, cu actualul edil de la sectorul 3, pedelistul Liviu Negoiţă, care nu mai candidează pentru un alt mandat, mai spun sursele citat. De altfel, după cum a relatat presa de vineri, joi în cadrul unei şedinţe a PSD sector 3 Robert Negoiţă a fost criticat de faţă cu Ion Iliescu de unii membri ai filialei, care au spus chiar în prezenţa lui că nu-l vor accepta candidat la primărie. În plus, după cum a relatat "Evenimentul Zilei", unii pesedişti din sectorul trei au ironizat şi tactica de folosire a lui Negoiţă pentru similitudinea de nume cu actualul primar.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.