"E un rezultat mare pentru noi, Franţa are o valoare extraordinară" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"E un rezultat mare pentru noi, Franţa are o valoare extraordinară"

Echipa naţionala a României a terminat, sâmbătă, la egalitate, scor 1-1, în deplasare, cu Franţa, pentru a treia oară în ultimul an, însă mai are şanse infime de calificare la CM 2010, cu trei jocuri înainte de finalul campaniei.

Cum s-au marcat golurile:

1-0, min. 48: După un corner executat de pe dreapta de Gourcuff, Gallas a trimis cu capul din 10 metri până la Henry, care a trimis mingea în poartă de la cinci metri.

1-1, min. 55: Apostol a centrat foarte bine de pe partea dreaptă, iar Escude, din şase metri, a trimis cu vârful piciorului în propria poartă, la colţul scurt.

Henry a mai punctat o dată, în minutul 60, printr-o lovitură de cap, însă reuşita a fost anulată, corect, pe motiv de ofsaid.

În minutul 5, după o eroare a defensivei României, care a respins greşit o centrare venită de la Evra, mingea a ajuns la Henry, însă şutul acestuia, plasat lânga stâlpul din stânga porţii a fost respins bine de Coman.

Vedeta francezilor, Thierry Henry, a mai ratat o mare o ocazie în minutul 16, când a trimis mingea în bară dintr-o lovitură de cap, de la şase metri lateral dreapta, după o centrare venită de la mijlocul terenului.

Dănuţ Coman s-a remarcat din nou în minutul 27, când, după o pasă extraordinară a lui Gourcuff, Anelka a trimis până la Gignac, însă şutul puternic al acestuia a fost respins excelent de goalkeeperul român.

În minutul 40, Marica a pătruns în careu, a trecut de Escude şi a pasat excelent pentru Surdu, care, de la şapte metri, a trimis puţin pe lânga bara din dreapta porţii lui Lloris.

Raymond Domenech a fost huiduit de spectatorii prezenţi la meci la prezentarea echipelor şi la finalul jocului.

Echipa naţională a României a fost încurajată la Paris de aproximativ 2.000 de spectatori, marea parte dintre ei fiind postaţi la una dintre peluze.

Tricolorii au purtat banderole negre pe braţ în memoria portarului Alexandru Iatan, în vârstă de 19 ani, decedat la mijlocul săptămânii în timpul unui antrenament.

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a declarat sâmbătă, după remiza cu Franţa, scor 1-1, că este mulţumit de rezultatul înregistrat şi consideră că tricolorii şi-au îndeplinit obiectivul în acest joc, chiar dacă poate ar fi câştigat în cazul în care Surdu ar fi deschis scorul în minutul 40.

"E un rezultat mare pentru noi, Franţa are o valoare extraordinară, dar noi am făcut un meci bun şi am suportat cu sacrificiu presiunea. Dacă am fi venit aici cu gândul că nu ne putem impune, atunci am fi pierdut. Probabil, noi am intrat şi cu teamă în meci şi le-am permis să plece pe atac în primele 30 de minute, dar e bine că am scăpat fără să primim gol. Am avut o ocazie imensă prin Surdu, iar dacă am fi înscris, soarta meciului ar fi fost alta", a spus Lucescu junior.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro