• anunţul a fost făcut, vineri, de primarul municipiului Marian Dragomir • acesta a precizat că Marian Ion şi-a depus jurământul de credinţă şi că a revenit, oficial, pe funcţia deţinută timp de 7 ani
Marian Ion şi-a depus, recent, jurământul de credinţă şi a revenit oficial pe poziţia de arhitect şef al municipiului. Anunţul a fost făcut, vineri, de către primarul Marian Dragomir, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PSD. Acesta a punctat că a purtat o discuţie cu fostul său oponent la fotoliul de primar din timpul alegerilor locale şi că au stabilit împreună priorităţile instituţiei Arhitectului Şef pentru următoarea perioadă. “Da,domnul Marian Ion a revenit la Primărie, a depus jurământul. Are ca primă temă ridicarea garajului amplasat în momentul de faţă, ilegal, pe malul Dunării. Am discutat cu domnul arhitect şef, se pare, cel puţin la nivel declarativ, că este interesat să îşi facă treaba. Au fost discuţii destul de dure din punctul meu de vedere, dar am apreciat faptul că a avut o atitudine proactivă, ca să spun aşa”, a declarat Dragomir.
Reamintim că Marian Ion a deţinut funcţia de arhitect şef al municipiului timp de 7 ani, însă pe 25 martie şi-a depus demisia pentru a candida ca independent pentru fotoliul de primar în cadrul alegerilor locale din 5 iunie, ultima sa zi de lucru în cadrul Primăriei Brăila fiind 22 aprilie. După încheierea alegerilor locale, în urma cărora PSD-istul Marian Dragomir a câştigat Primăria pentru următorii 4 ani, Marian Ion a decis să candideze pentru fostul său job. Concursul a avut loc pe 8 august, iar fostul arhitect şef al municipiului a redobândit poziţia pe care a deţinut-o în ultimii 7 ani. Trebuie precizat că acesta a fost singurul candidat pentru post.