După votul "accident" din Senat, Vosganian a demisionat din PNL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

După votul "accident" din Senat, Vosganian a demisionat din PNL

Senatorul Varujan Vosganian a demisionat vineri din partid. El a transmis, pe blogul personal, un scurt mesaj adresat conducerii Partidului Naţional Liberal: "Ca un răspuns colegial la solicitările dumneavoastră, primiţi, prin prezenta, demisia mea din noul PNL".
Reamintim că Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru", 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu consideră votul drept un "accident". "Senatori din toate partidele au votat regretabil, pentru a bloca bunul mers al justiţiei. Nu vreau să arunc responsabilitatea asupra acestui vot pe alte partide. Din păcate, nici domnul senator Varujan Vosganian, nici unii dintre colegii din PNL nu au înţeles că parlamentarii nu trebuie să fie mai presus de ceilalţi cetăţeni ai României. Dacă nu vom reuşi să avem încredere în justiţie, nimic nu se va putea schimba în România", spunea Gorghiu, într-o postare pe Facebook.
Vineri dimineață, Alina Gorghiu le-a transmis o scrisoare senatorilor PNL în care afirmă că i-a cerut senatorului Varujan Vosganian demisia, iar dacă nu va face acest lucru va propune excluderea sa din partid.

O nouă cerere din partea procurorilor

Procurorul-şef interimar al DIICOT, Georgiana Hossu, a declarat pentru Mediafax că, dacă vor apărea indicii noi în ancheta derulată în cazul lui Varujan Vosganian, va fi cerută din nou Senatului încuviinţarea urmăririi penale pe numele liberalului. "În măsura în care vor apărea din urmărirea penală date şi indicii noi în cazul domnului senator, procurorul de caz va cere din nou avizul Senatului", a spus Hossu. Şeful interimar al DIICOT a precizat că dacă s-ar fi dispus urmărirea penală pe numele lui Varujan Vosganian, senatorul ar fi putut să ajute la stabilirea tuturor aspectelor ce sunt redate în ancheta procurorilor. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat, în 2 februarie, procurorului general al României să ceară Senatului avizarea cererii de urmărire penală pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

20 de ani în Parlament

Varujan Vosganian este parlamentar de peste 20 de ani, membru al PNL de 12 ani, ministru al Economiei în două guverne, cel condus de Călin Popescu Tăriceanu şi cel condus de Victor Ponta, dar şi subiectul a două voturi în plenul Senatului prin care a fost împiedicată cercetarea sa de către DIICOT.
Vosganian este membru al PNL din 2003, când Uniunea Forţelor de Dreapta (UFD) înfiinţată de el a fuzionat prin absorbţie cu PNL. A fost deputat din partea Uniunii Armenilor timp de două mandate, între 1990 şi 1996, ulterior devenind senator, între 1996 şi 2000 din partea Partidului Alternativa României, transformat ulterior în UFD.
În urma eşecului UFD de la alegerile parlamentare din 2000, Vosganian acceptă fuziunea formaţiunii sale cu PNL şi calitatea de membru în conducerea centrală a partidului.
În 2004 revine în Parlament ca senator din partea PNL, ales pe listele Alianţei DA, mandat pe care îl păstrează şi în urma alegerilor parlamentare din 2008 şi a celor din 2012. Vosganian a fost ministru al Economiei şi Comerţului începând cu decembrie 2006, în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, iar din 2007 a preluat şi ministerul Finanţelor, prin comsare cu cel pe care îl deţinea deja.
A mai fost ministru al Economiei în Guvernul Ponta 2, din decembrie 2012 până în octombrie 2013, când şi-a dat demisia din Guvern ca urmare a unei înţelegeri cu liderii USL. La acel moment, plenul Senatului respingea pentru prima dată solicitarea DIICOT de începere a urmăririi penale în cazul său, iar condiţia acestei decizii politice asumate de USL a fost părăsirea Guvernului de către Vosganian. Astfel, după decizia din plenul Senatului el îşi anunţa demisia din calitatea de ministru al Economiei.
Dacă în 2013 începerea urmăririi penale împotriva sa ar fi putut duce la revocarea din Guvern, din calitatea de ministru, de către şeful statului, solicitarea DIICOT din acest an a vizat calitatea sa de fost ministru al Economiei. Eventuala acceptare de către Senat a începerii urmăririi penale în cazul său nu ar fi avut efecte juridice asupra statutului său de senator.
Senatorul Varujan Vosganian este prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi a fost propus de Uniunea Scriitorilor din Armenia pentru premiul Nobel pentru literatură.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro