Mergi la conţinutul principal

După trei sezoane, Mădălina Zamfirescu revine la HC Dunărea Brăila

• handbalista evoluează pe postul de centru şi este componentă a lotului naţional de senioare • Elena Dache şi Diana Axinte sunt celelate variante pentru acest post • Dache este, de asemenea, o jucătoare de lot naţional • Axinte este în recuperare

 

Formaţia brăileană a reuşit în această iarnă să îşi asigure serviciile Mădălinei Zamfirescu. Născută pe 31 octombrie 1994, la Râmnicu Vâlcea, Zamfirescu vine de la SCM Rm. Vâlcea, dar în cariera sa sportivă a fost legitimată la CSM Ploieşti (2013-2014), HCM Baia Mare, SCM Craiova, HC Dunărea (2015-2017), Debreceni VSC (2017-2019), SCM Rm. Vâlcea. Aceasta evoluează pe postul de centru.

“După 3 sezoane, Mădălina Zamfirescu revine la HC Dunărea Brăila. Mădălina este vicecampioană naţională cu formaţia brăileană de handbal, iar pentru ea acest moment este unul care i-a marcat cariera, considerând că acea perioadă a fost cea mai bună din viaţa ei. Revine la Brăila cu poftă de a juca, de a avea evoluţii cât mai bune şi de a-şi ajuta echipa să îşi atingă obiectivele”, se specifică în comunicatul emis de clubul brăilean.

“Mă bucur să mă reîntorc la Brăila. Nu am cum să uit perioada cea mai bună a carierei mele. Nu vreau să compar sau să retrăiesc în trecut, dar mi-aş dori cel puţin aceleaşi rezultate ca atunci. Abia aştept să mă întorc în sală alături de oamenii care au ramas în sufletul meu şi, bineinţeles, abia aştept să le întâlnesc pe fete, staff-ul tehnic şi sper din suflet să fie o perioadă perfectă”, a declarat Mădălina Zamfirescu.

În aceste condiţii, HC Dunărea Brăila va avea în următorul sezon competiţional două jucătoare pe postul de centru, ambele componente ale lotului naţional de senioare. Elena Dache şi-a prelungit contractul cu echipa brăileană încă din octombrie anul trecut şi îşi doreşte foarte mult sa aibă evoluţii bune şi să îşi atingă atât obiectivele persoanele cât şi pe cele ale echipei. De la HC Dunărea Brăila, Dache a fost propulsată pentru prima data la naţionala de senioare. Handbalista de la Brăila a făcut deja parte din lotul României la Campionatul Mondial de handbal din Japonia.

Tot pe postul de centru, la HC Dunărea evoluează şi Diana Axinte. Aceasta poate fi cea de a treia opţiune pentru antrenorul Neven Hrupec pentru acest post. Pentru că în acest moment Diana Axinte se află în recuperare, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro