Fost jucător în Liga a doua de baschet, după ce a făcut performanţă pe plan local la echipa de juniori, Viorel Balcan, cel care a creat noua echipă de handbal, HC Dunărea, speră ca Brăila să intre în circuitul naţional, la început în întrecerile juvenile şi apoi în cele de seniori alături de marile forţe precum sunt cele din Ploieşti, Sibiu, Cluj sau Timişoara.
"În perioada 1968-1972 am făcut parte din echipa de juniori a Brăilei şi îi aveam ca antrenori pe profesorii Petre Casapu şi Gigel Butuc, eram o grupare puternică care se număra printre protagonistele competiţiei juvenile, iar când am plecat la facultate am jucat în Divizia B în echipa Institutului de Construcţii Bucureşti. După mulţi ani, Brăila are din nou şansa să reintre în circuitul baschetbalistic naţional şi mi-aş dori, ca într-un viitor nu prea îndepărtat, în acest sport nobil, Cuza Sport să se bată cu marile forţe din România", a mai precizat Viorel Balcan.