• peste o mie de tineri artişti lirici chinezi vor să participe la Concursul Darclée 2017
Un eveniment fără precedent în istoria muzicală a Chinei a avut loc de-a lungul săptămânii trecute. Cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes Mariana Nicolesco au reunit la Universitatea din Shenzhen, în apropiere de Hong Kong, cele mai proeminente talente din Conservatoarele şi Universităţile Chinei, printre care Beijing, Shanghai, Canton, Hunan, precum şi profesori şi maeştri de canto din întreaga ţară.
Cu tinerii participanţi, Mariana Nicolesco - unanim cunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru - a lucrat zilnic ore în şir, fascinându-i pe toţi cei prezenţi, pe artiştii care făceau progrese ce-i surprindeau şi pe ei înşişi, pe profesorii de canto şi pe muzicologi, ca şi pe zecile şi zecile de studenţi, masteranzi şi doctoranzi care doar asistau la cele ce se petreceau pe scenă, filmând însă totul cu tabletele sau telefoanele mobile. Apoi, semn al epocii în care trăim, trimeteau filmele prin SMS ori email colegilor din cele patru orizonturi ale Chinei, unde Mariana Nicolesco a fost deja invitată să ofere Master Classes. Rezultatul, uluitor, a fost acela că peste 1.000 de tineri artişti chinezi şi-au exprimat dorinţa de a veni în acest an la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, creat şi prezidat de Mariana Nicolesco şi considerat drept unul dintre cele mai importante din lume.
Nelipsită de la cursurile Master Classes Mariana Nicolesco, mereu în rândul întâi şi încântată de cele ce vedea pe scenă, principala figură naţională în repertoriul universal de operă, venerată de întreaga Chină, era Doamna Guo Shuzhen, venită anume de la Beijing. Ea va împlini zilele acestea venerabila vârstă de 90 de ani şi a format generaţie după generaţie de artişti lirici chinezi. “Ceea ce a reuşit Mariana aici, în numai câteva zile, ţine de domeniul miracolului”, a declarat celebra artistă.
Centrul de Artă al Universităţii Shenzhen, condus de o personalitate excepţională ca mezzosoprana Baoyi Bi, cea care, la Brăila, a inaugurat cu ani în urmă puntea lirică româno-chineză, dispune de facilităţi demne de universităţile americane. Iar oraşul Shenzhen, azi supermodern ca urbanism, autostrăzi, parcuri şi clădiri, comerţ, având 12 milioane de locuitori, a apărut şi a ajuns vertiginos la stadiul actual ultra-modern în numai 30 de ani, pe locurile unde în trecut erau doar sate de pescari.
Profitând de prezenţa sa alături de Mariana Nicolesco, Universitatea din Shenzhen i-a cerut istoricului de artă dr. Radu Varia să susţină o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, prima consacrată vreodată în această ţară sculptorului român, prezentat ca piatră de hotar în istoria artei.
Încununare a acestor zile dedicate muzicii, Mariana Nicolesco a fost îndelung ovaţionată la Concertul de Gală Master Class, încheiat în triumf cu celebrul Brindisi din La Traviata de Verdi unde, în entuziasmul general, vocea sa a strălucit alături de tinerele voci ale artiştilor chinezi.
“Am trăit momente unice, de mare bucurie. Cred că muzica de operă are un viitor important în China şi sunt fericită văzând că se adevereşte şi acum credoul meu, conform căruia nimic nu-i apropie pe oameni mai mult decât cântul”, a precizat în final Mariana Nicolesco.