La 13 ani de la lansarea proiectului, lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe anul acesta. Mai exact, vor începe lucrările la un tronson între Braşov şi Cristian. Ministerul Transporturilor a anunţat că va semna, la sfârşitul lunii iunie, contractul de proiectare şi execuţie.
Este vorba de o porţiune de nouă kilometri din cei 58 dintre Braşov şi Comarnic. Pentru construcția acestei porțiuni de autostradă s-au înscris la licitație zece firme.
Povestea autostrăzii care trebuie să traverseze munţii, în paralel cu DN1, a început în 2004. Un tronson de 36 de kilometri a fost scos la licitaţie. Proiectul lua în calcul un parteneriat public privat și valoarea lucrării era estimată la de 1,5 miliarde de euro. Nicio firmă nu a fost dispusă să dea aceşti bani. Următoarele licitaţii ratate au fost în 2010, 2014 şi 2015.
Anul trecut, traseul a fost împărţit în mai multe tronsoane, scoase separat la licitaţie. Pentru niciunul dintre ele procedura nu s-a finalizat până acum. Pentru bucata dintre Comarnic şi Predeal, preţul era de 167 de milioane de lei, fără TVA.