Luna aceasta se implinesc 16 ani de la intrarea in vigoare a primei legi care a incercat repunerea in drepturi a proprietarilor de pamint - Legea fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991. Considerata initial unul din marile succese ale revolutiei din decembrie, actiunea de retrocedare a terenurilor preluate abuziv in perioda comunista s-a dovedit a fi, de fapt, un imens generator de haos si dispute. Motivul? Odata cu punerea ei in practica, Romania s-a vazut coplesita de mii de proprietati de citeva hectare, imposibil de dotat si exploatat pe criterii de performanta. Asa ca, dupa furia de inceput, in care redobindirea si lucrarea proprietatii era o mindrie, unul cite unul, taranii au abandonat cursa si si-au arendat terenurile. Era lesne de inteles ca nu aveai cum sa cistigi bani de pe un petec de 2 - 3 metri latime si citeva sute lungime. Asa s-a ajuns in situatia ca trei sferturi din suprafata agricola a judetului sa fie lucrata in ferme specializate, de citeva sute de arendasi - societati comerciale, societati agricole sau persoane fizice. Numarul mare de persoane implicate in acest sistem, insa, a generat in fiecare an dispute, tensiunile dintre arendasi si arendatori, atingind intotdeauna apogeul la impartirea cistigului. De o parte sint arendasii, intr-o lupta continua cu natura si fiscalitatea, iar de cealalta, arendatorii, fiecare cu problemele lui.
Sint convinsa, intr-o Romanie europeana, oricine e de acord ca aceasta forma de exploatare a terenului reprezinta viitorul, una din conditiile necesare dezvoltarii spatiului rural fiind renuntarea la practici agricole primitive. Dar la fel de bine trebuie sa constientizam si ca micul proprietar trebuie protejat. Pentru ca, sa fie clar, arenda a fost si a ramas un joc de ruleta: cine a avut noroc de arendas, a avut si i-a fost bine, cine nu, a ajuns, cum spun taranii, "de batjocura". Iar in acest ultim caz, nimeni nu poate interveni, nici autoritatile locale, nici institutiile statului - contractul de arenda este un un acord privat intre parti, care nu poate fi solutionat decit pe cale amiabila sau in instanta.
Dar cine ajunge in instanta? Taranii simpli, sigur nu. Nu au nici bani, nici putere, nici suflet sa o faca. Rusinea pe care ar trebui sa o indure in aceeasi incapere cu criminali de rind, hoti si oameni fara capatii i-ar ucide, asa ca, mai bine tac si inghit, dar "nu se fac de ris". Si, totusi, o solutie pentru aceasta problema exista, si a fost promisa de mai toate guvernele postdecembriste. Nici Alianta D.A. nu a facut rabat de la regula, un element de capatii al programului de guvernare fiind infiintarea Tribunalelor Pamintului. Din pacate insa, promisiunea nu s-a concretizat.
Un Tribunal al Pamintului, spun specialistii, ar avea multiple beneficii, ar asigura rezolvarea litigiilor funciare in termene mai scurte, ar da mai mult curaj taranului si poate, ar mai taia din avintul acelor arendasi pentru care doar propria afacere e sfinta. Pentru ca, ce sa ne ascundem dupa degete, exista si arendasi pentru care proprietarii de teren sint doar niste neaveniti cu care sint obligati sa isi imparta cistigul. Drept urmare, reactioneaza in consecinta. Avind in spate avocati buni si contracte aproape "dumnezeiesti" nimic nu ii impiedica sa isi atinga obiectivul principal: pentru ei cit mai mult, pentru tarani cit mai putin. Ameninta, inseala, umilesc, se cred buricul pamintului si fac legea.
Si nu gresesc, contractul de arenda, pe care multi proprietari nici macar nu il citesc inainte sa-l semneze, le da dreptul sa devina, pentru 5 sau 7 ani, stapini cu acte in regula, Dumnezei pe pamintul altora. Aceasta, indiferent daca respecta sau nu clauzele.
Sint convinsa, intr-o Romanie europeana, oricine e de acord ca aceasta forma de exploatare a terenului reprezinta viitorul, una din conditiile necesare dezvoltarii spatiului rural fiind renuntarea la practici agricole primitive. Dar la fel de bine trebuie sa constientizam si ca micul proprietar trebuie protejat. Pentru ca, sa fie clar, arenda a fost si a ramas un joc de ruleta: cine a avut noroc de arendas, a avut si i-a fost bine, cine nu, a ajuns, cum spun taranii, "de batjocura". Iar in acest ultim caz, nimeni nu poate interveni, nici autoritatile locale, nici institutiile statului - contractul de arenda este un un acord privat intre parti, care nu poate fi solutionat decit pe cale amiabila sau in instanta.
Dar cine ajunge in instanta? Taranii simpli, sigur nu. Nu au nici bani, nici putere, nici suflet sa o faca. Rusinea pe care ar trebui sa o indure in aceeasi incapere cu criminali de rind, hoti si oameni fara capatii i-ar ucide, asa ca, mai bine tac si inghit, dar "nu se fac de ris". Si, totusi, o solutie pentru aceasta problema exista, si a fost promisa de mai toate guvernele postdecembriste. Nici Alianta D.A. nu a facut rabat de la regula, un element de capatii al programului de guvernare fiind infiintarea Tribunalelor Pamintului. Din pacate insa, promisiunea nu s-a concretizat.
Un Tribunal al Pamintului, spun specialistii, ar avea multiple beneficii, ar asigura rezolvarea litigiilor funciare in termene mai scurte, ar da mai mult curaj taranului si poate, ar mai taia din avintul acelor arendasi pentru care doar propria afacere e sfinta. Pentru ca, ce sa ne ascundem dupa degete, exista si arendasi pentru care proprietarii de teren sint doar niste neaveniti cu care sint obligati sa isi imparta cistigul. Drept urmare, reactioneaza in consecinta. Avind in spate avocati buni si contracte aproape "dumnezeiesti" nimic nu ii impiedica sa isi atinga obiectivul principal: pentru ei cit mai mult, pentru tarani cit mai putin. Ameninta, inseala, umilesc, se cred buricul pamintului si fac legea.
Si nu gresesc, contractul de arenda, pe care multi proprietari nici macar nu il citesc inainte sa-l semneze, le da dreptul sa devina, pentru 5 sau 7 ani, stapini cu acte in regula, Dumnezei pe pamintul altora. Aceasta, indiferent daca respecta sau nu clauzele.
