Gala de box desfăşurată duminică după-amiază în Grădina Mare a fost urmărită de un număr destul de mare de spectatori, iar cei care au urcat în ring au căutat să-şi treacă în palmares încă un succes, astfel că 4 din cele 13 meciuri s-au încheiat înainte de limită. În primul meci brăileanului Gabriel Bobi i-au fost necesare doar două reprize pentru a-şi adjudeca victoria. Tot de două reprize a avut nevoie Alexandru Popescu (Centrul Olimpic) ca să câştige disputa cu bucureşteanul Nicuşor Ciocârlan de la BC Simion. Andrei Dascălu de la BC Simion şi Vlad Sava de la CSM Brăila au fost ceilalţi doi boxeri care au încheiat conturile cu adversarii lor înainte de limită. La fel ca la Movila Miresii, meciul vedetă al galei a fost cel dintre Robert Jitaru, care încă este la tineret şi boxerul senior Florin Bujor. Jitaru s-a impus din nou şi a fost aplaudat la scenă deschisă în momentul în care a fost anunţată decizia în acest meci, la care, arbitru în ring a fost un fost boxer cu un palmares bogat, Iulian Trancă. În ultimul meci al galei Marian Piţa s-a "distrat" cu Marius Potop. Elevul lui George Perţea ar fi putut să încheie rapid conturile cu adversarul său însă a preferat să bifeze toate cele trei reprize.
Gala din Grădina Mare a fost organizată de CSM Brăila în colaborare cu Primăria Brăila, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Asociaţia Judeţeană de Box Brăila.
Brăilenii învingători pe linie la "Cupa Oneşti"
Sâmbăta trecută, Marian Piţa, Marian Vişan, Robert Jitaru şi Vlad Sava însoţiţi de antrenorul coordonator al Cetrului Olimpic Brăila, George Perţea, s-au deplasat la Oneşti pentru a participa la "Cupa
Oneşti", o competiţie tradiţională la care brăilenii s-au remarcat an
de an. Şi la ediţia 2014 brăilenii au cştigat la categoriile lor de greutate. La categoria 69 kg lui Marian Piţa i-a fost necesară doar o repriză şi jumătate pentru a fi declarat câştigător în meciul cu Adrian Botoşan din Suceava. Şi tot la aceeaşi categorie Vlad Sava l-a învins pe Artus Azizian din Republica Moldova. În limitele categoriei 56 kg Robert Jitaru a câştigat la puncte meciul cu Romică Airapatin din Republica Moldova iar la 64 kg Marian Vişan s-a impus în disputa cu Andrei Mircea (Republica Moldova).
Rezultatele tehnice ale galei din Grădina Mare:
- cat. 30 kg: Gabriel Bobi (CSM Brăila) TKO R3 - Mădălin Potop (Voinţa Oneşti)
- cat. 38 kg: Gioni Mirea (CSM Brăila) c.p. - Eduard Doagă (Oneşti)
- cat. 43 kg: Florin Lazăr (CSM Brăila) c.p. - Adrian Mişca (Oneşti)
- cat. 48 kg: Iulian Soare (CSM Brăila) c.p. - George Tiron (Oneşti)
- cat. 60 kg: Auraş Frăţilă (CSM Buzău) c.p. - Alexandru Calangiu (BC Simion)
- cat. 60 kg: Paul Malageac (Centrul Olimpic) c.p. - Claudiu Gheorghe (lotul naţional de juniori)
- cat. 64 kg: Alexandru Popescu (Centrul Olimpic) TKO R2 - Nicuşor Ciocârlan (BC Simion)
- cat. 69 kg: Viorel Ficiu (lotul naţional de juniori) c.p. - Ştefan Oprea (Oneşti)
- cat. 80 kg: Emanuel Mican (Centrul Olimpic) c.p. - Ştefan Pătraşcu (Centrul Olimpic)
- cat. 63 kg: Andrei Dascălu (BC Simion) TKO R3 - Adrian Kubanek Oneşti)
- cat. 56 kg: Robert Jitaru (CSM Brăila) c.p. - Florin Bujor (BC Simion)
- cat. 69 kg: Vlad Sava (CSM Brăila) TKO R2 - Horia Gârbea (BC Simion)
- cat. 69 kg: Marian Piţa (CSM Brăila) c.p. - Marius Potop (Oneşti)