• poliţiştii de la Rutieră au adus la bugetul de stat, într-o singură zi, suma de 35.000 lei
Poliţiştii Serviciului şi Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au patrulat şi duminica trecută pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, “pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave”.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în cursul zilei de duminică, 9 iulie, poliţiştii rutieri implicaţi în acţiuni au constatat 91 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 35.000 lei. De asemenea, oamenii legii au ridicat în vederea suspendării 10 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare. Acţiunile Poliţiei Rutiere continuă şi în zilele următoare.