• reprezentanții clubului din Ianca și-au depășit obiectivele propuse inițial • “Ne pregătim intens pentru noi succese în 2024”, ne-a declarat Daniel Dumitrescu
Dumi Gym Ianca a obținut rezultate excepționale în sezonul competițional 2023 și se poate spune că este deja un club cu rezonanță națională.
Antrenați de către Daniel Dumitrescu, antrenor și președinte, sportivii clubului din Ianca au urcat pe podiumul de premiere la toate competițiile la care au luat startul în sezonul trecut.
“Anul 2023 a fost unul foarte bun pentru noi. Ne pregătim intens pentru noi succese în 2024”, ne-a declarat Daniel Dumitrescu, președintele clubului Dumi Gym Ianca.
Cupa României a dat startul la medalii pentru clubul din Ianca
La ediția 2023 a Cupei României la culturism și fitness, care a avut loc la Cluj, competiție cu 300 de sportivi la start, reprezentanții clubului Dumi Gym Ianca s-au regăsit printre protagoniști.
Gruparea din Ianca și-a propus obținerea a 4 medalii și și-a depășit obiectivul, sportivii pregătiți de Daniel Dumitrescu realizând un bilanț superior, de 6 medalii.
Alexandra Elena Tănase a cucerit medalia de argint la women's bikini plus 166 cm, aceeași performanță fiind realizată de Maria Lelia Nistor, la senioare, women's bikini, 166 cm.
Medalii de bronz au obținut Teodora Nicoleta Ristea la women's bikini plus 166 cm, Codruța Ioana Păduraru la women's bikini masters open
și Ionuț Novac și Maria Nistor, la seniori respectiv senioare.
“Mulțumesc sportivilor pentru munca depusă, disciplină, ambiție, seriozitate și rezultatele extraordinare”, ne-a declarat la acel moment Daniel Dumitrescu.
Cinci medalii pentru Dumi Gym Ianca la naționalele de culturism
La Campionatul Național de culturism și fitness, competiție cu peste 1200 de participanți, cei 11 sportivi legitimați la Dumi Gym Ianca au cucerit 5 medalii la naționale și alte 2, la alte secțiuni.
Teodora Nicoleta Ristea care a devenit campioană națională la Women's Bikini 169 cm. Aceasta a mai bifat un loc 3 la Romanian International Grand Prix un loc 2 la Pro-Nutrition Grand Prix, la Bikini Fitness plus 166 cm. Alexandra Elena Tănase a devenit vicecampioană națională la Women's Bikini 172 cm. Ionuț Novac și-a trecut în cont două medalii, una de argint la Classic Bodybuilding 45-49 ani Open și una de bronz la culturism 45-49 ani, categoria 80 kg. Claudia Silvia Henning a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere la Women's Bikini plus 45 ani, Open.
Clubul din Ianca a mai avut trei sportivi foarte aproape de podium, pe poziția a patra la naționale: Codruța Ioana Păduraru la Women's Bikini plus 45 ani, Open, Marinela Ungureanu la Women's Bodyfitness plus 45 ani, Mariana Aura Iordan la Women's Bikini 40-44 ani, Open.
“Când am văzut ce concurență este, ce sportivi bine pregătiți au venit, am avut emoții, însă, în final, reprezentanții clubului din Ianca au fost printre cei mai buni”, spunea entuziasmat după competiție președintele clubului Dumi Gym Ianca.
O medalie de aur și una de argint la Miss și Mister Fitness România
În primul weekend din octombrie, la Timișoara, au avut loc trei competiții de culturism, Cupa României la cadeți, Miss și Mister Fitness România și European Cup Fitness Chalenge.
Printre sportivii care au urcat pe podium s-au regăsit doi culturiști legitimați la clubul Dumi Gym Ianca, iar din brigada de arbitri a făcut parte, ca de obicei, președintele și antrenorul acestei grupări sportive, Daniel Dumitrescu.
Alexandra Tănase a câștigat medalia de aur la Bikini Fitness plus166 cm, iar Madalin Nuică a obținut medalia de argint la Fit Pairs.
Culturiștii de la “Dumi Gym” Ianca au dat “recital” la Cupa Steelman
Sportivii clubului “Dumi Gym” Ianca au făcut spectacol și la ediția a XIII-a a Cupei Steelman la culturism, competiție de anvergură organizată la Târgu Neamț, la care au participat peste 150 de sportivi și care a închis sezonul competițional 2023.
La această ediție, clubul din Ianca a participat cu 4 sportivi și a obținut 15 medalii.
Denisa Domocoș a urcat de cinci ori pe podiumul de premiere. Aceasta și-a trecut în cont 3 medalii de aur, în probele Bikini First Timers, Bikini seniori, Bikini First Pairs și s-a clasat pe locul al doilea la Bikini juniori.
Cea mai valoroasă medalie a Denisei Domocoș, cea de a cincea, pentru sportiva de doar 16 ani, a fost proba de Bikini senioare Open, pe care eleva antrenorului Daniel Dumitrescu a câștigat-o pentru că a fost cea mai completă sportivă.
Dacă în urmă cu 5 ani avea 92 de kg, juniorul mic Luka Nichita a avut o prestație foarte bună și a urcat de patru ori pe podiumul de premiere. Nichita a cucerit medalia de argint la Men’s Physique iar la Bodybuilding Classic juniori Open și la Fit Pairs a obținut bronzul.
Mădălin Nuică a urcat de două ori pe prima treaptă a podiumului de premiere, la Bodybuilding Classic, categoria plus 180 cm și la Fit Pairs iar la Men’s Physique a cucerit argintul. Ionuț Novac a cucerit două medalii de aur, la Culturism seniori, categoria 80 kg și la Fit pairs, o medalie de argint la Culturism Masters, 80 kg, categoria de vârstă 45-49 ani și una de bronz la Bodybuilding Classic seniori, 180 cm.