• Alexandru Rîpă şi-a apărat titlul de campion naţional la classic physique Open • Bogdan Pisică a cucerit medalia de bronz la culturism la juniori mici • “Două medalii ne-am propus, atâtea am cucerit”, a declarat Daniel Dumitrescu
La sfârşitul săptămânii trecute, la Sibiu, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de culturism şi fitness la toate categoriile de vârstă, iar printre cei 450 de participanţi s-au regăsit şi 7 sportivi de la Dumi Gym Ianca şi anume: Ionuţ Novac, Alexandru Râpă, Aurelian Bratu, Bogdan Pisică, Andrei Drăguşanu, Georgian Stroe şi Gabriel Vasiliu. Delegaţia a fost coordonată de preşedintele şi antrenorul clubului, Daniel Dumitrescu.
Clubul din Ianca şi-a propus să cucerească două medalii şi şi-a îndeplinit obiectivul.
Alexandru Rîpă şi-a apărat cu succes titlul de campion naţional, pe care îl deţinea de anul trecut, la classic physique Open. Secţiune la care au concurat juniorii cu vârste între 16 şi 20 de ani. Cea de-a doua medalie pentru Dumi Gym Ianca la această ediţie a naţionalelor, una de bronz, a fost cucerită de Bogdan Pisică la culturism, juniori mici, categoria de greutate 60 kg.
Gabriel Vasiliu a fost la un pas de podium. Reprezentantul clubului din Ianca s-a clasat pe locul al 4-lea la culturism seniori, categoria de greutate 80 kg şi tot la seniori, locul al 6-lea i-a revenit lui Ionuţ Novac la categoria 90 kg. Finalist, la culturism seniori a fost şi Georgian Stroe care a ocupat poziţia a 6-a la culturism, categoria de greutate 75 kg.
“Ne-am realizat obiectivul. Două medalii ne-am propus, atâtea am cucerit. A fost o competiţie puternică, având chiar o participare mai mare decât la precedentele naţionale, mai precis au fost 450 de concurenţi. Dacă ţinem cont de condiţiile foarte grele în care ne-am pregătit, mă refer la interdicţiile avute la antrenamente din cauza pandemiei de coronavirus, putem afirma că suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat”, ne-a declarat Daniel Dumitrescu, preşedintele clubului Dumi Gym Ianca.