După ce a sărit în Dunăre de Bobotează, aceasta fiind a opta sa prezenţă la acest eveniment, la interval de două săptămâni, atletul veteran brăilean Victor Ilie s-a aliniat la startul ediţiei 2010 a maratonului de la Dubai, competiţie la care, potrivit spuselor sportivului, au participat în acest an câteva mii de maratonişti.
S-a concurat pe mai multe distanţe, însă maratoniştii au deţinut ponderea participanţilor. S-a alcătuit un clasament general, dar şi clasamente pe categorii de vârstă.
La finalul competiţiei, după parcurgerea celor 42, 195 km, Victor Ilie a ocupat locul al 20-lea la categoria de vârstă peste 55 ani, la care au concurat 75 de alergători.
Atletul spune că nu a fost un rezultat foarte bun, nici că timpul realizat la primul său maraton din acest an nu a fost cel dorit, dar este bucuros că a încheiat cu bine cel de-al 95-lea maraton din cariera sa.
"În noaptea dinaintea cursei, la hotelul la care am fost cazat muzica a cântat până la ora 3.00 dimineaţă, iar eu nu am închis ochii în acea noapte. La concurs evident că s-a simţit oboseala şi mai trebuie să menţionez că s-a alergat la plus 30 de grade, o temperatură neobişnuită pentru noi în această perioadă. Ce să spun, la interval de două săptămâni am participat la două evenimente sportive, primul s-a derulat la minus câteva grade, al doilea pe o căldură mare, dar sunt bucuros că le-am dus până la capăt pe ambele. Întotdeauna particip la Bobotează pentru că îmi aduce noroc apoi în toate competiţiile la care iau startul în anul respectiv", a declarat Victor Ilie.