DSP Brăila a primit vaccinurile pentru bebeluși | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

DSP Brăila a primit vaccinurile pentru bebeluși

• este vorba despre vaccinurile Prevenar, indicate în prevenirea bolilor invazive, pneumoniei și otitei medii acute • dozele au ajuns la Brăila, la sfârșitul săptămânii trecute • necesarul lunar de Prevenar la Brăila, pentru grupele de vârstă 2 luni, 4 luni și 11 luni este de aproximativ 550 de doze, iar DSP Brăila va primi, în această etapă, 810 doze

 

Vaccinurile pentru imunizarea bebelușilor pentru prevenirea bolilor invazive, pneumoniei și otitei medii acute au fost livrate, săptămâna trecută, în stocul Direcției de Sănătate Publică  (DSP) Brăila. Pentru început, este vorba despre o repartiție mai mică, de doar 810 doze de ser Prevenar, care reprezintă un procent din necesarul anului trecut, conform informațiilor transmise de către directorul DSP Brăila. ”Direcția de Sănătate Publică Brăila a primit în data de 4.11.2022 repartiție de vaccin Prevenar, în cantitate de 810 doze, repartiția reprezentând un procent din necesarul anului 2021 a precizat directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină. Astfel, potrivit aceleiași surse, în județul nostru, necesarul lunar de vaccin pneumococic pentru copiii din grupele de vârstă 2 luni, 4 luni și 11 luni, este de aproximativ 550 de doze. Când va sosi, mai exact următoarea tranșă, încă nu se știe. Cert este că prima se va epuiza rapid, având în vedere necesarul de vaccinuri.

Săptămâna trecută, la Brăila au trecut pragul cabinetelor medicale 98 de persoane diagnosticate cu pneumonii, iar 32 de cazuri au fost și spitalizate din cauza evoluției bolii, după cum se arată în centralizările puse la dispoziție de către DSP Brăila, cotidianului Obiectiv-Vocea Brăilei. Vorbim de cazuri confirmate la toate categoriile de vârstă, cele mai multe fiind înregistrate la grupele 0-1 ani (19 cazuri), 2-4 ani (17 cazuri) și 15-49 de ani (23 de cazuri). Așadar, imunizarea anti-pneumococică este deosebit de importantă atât la copii cât și la adulți, îndeosebi la categoriile de risc, după cum amintesc medicii.

În ceea ce privește vaccinul BCG, antituberculoză, în stocul DSP Brăila se mai găsesc, la acest moment, 3.200 de doze. Tot la începutul acestei luni, DSP Brăila a mai raportat în stoc și 2730 de doze de ser împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, cunoscut drept vaccin ROR, dar și 1.513 doze de Tetraxim, utilizat pentru tratamentul difteriei, tetanosului, pertussisului și poliomielitei, 3.715 doze de vaccin Adacel, destinat pentru prevenția tetanosului, tusei convulsive și difteriei și 50 de doze de vaccin Euvax B pediatric, indicat pentru imunizarea împotriva infecției determinate de subtipurile cunoscute ale virusului hepatitic B.

Schema națională de vaccinare gratuită, valabilă în România cuprinde următoarele tipuri de ser:

-Vaccinul hepatitic B – împotriva hepatitei virale de tip B se administrează nou născuților în primele 24 de ore de viață;

-Vaccinul contra tuberculozei (BCG) se administrează în primele 2-7 zile de maternitate

-Imunizarea cu vaccin hexavalent, care asigură protecție împotriva mai multor boli, și anume: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielita, hemophilus influenza tip B și a doua doza de vaccin împotriva hepatitei B: prima doza la 2 luni, doua doza la 4 luni, a treia doza la 11 luni;

-Vaccinul pneumococic este inclus în schema obligatorie de vaccinare și oferă protecție împotriva pneumoniilor, otitelor, septicemiilor și meningitei pneumococice și se administrează în 3 etape: prima doza la 2 luni, a doua doza la 4 luni, a treia doza la 11 luni;

-Vaccinarea ROR împotriva rujeolei (pojar), rubeolei și parotiditei (oreion). Acesta se administrează în 2 etape: prima doza la 12 luni și rapel între 5-9 ani;

-Vaccinul tetravalent diftero-tetano-pertussis și poliomielitic se administrează la 6 ani și este un rapel important pentru menținerea imunizării împotriva difteriei, tetanusului, tusei convulsive și poliomielitei;

-Ultimul vaccin din schema obligatorie este un rapel important la 14 ani împotriva difteriei, tetanusului, tusei convulsive. De ce este important rapelul? Medicii spun că rapelul este esențial pentru că are rolul de a aminti organismului pericolul și pentru a stimula formarea unei memorii celulare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro