Cu câteva zile în urmă, echipa de rugby tag a Şcolii "Mihu Dragomir", câştigătoarea etapei judeţene din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar a participat la un turneu pregătitor în vederea etapei de zonă care se derulează în acest week-end la Focşani.
La competiţia intitulată "Balonul buclucaş", care s-a derulat la Brăila, au mai participat trei echipe, Gr. Şc. Anghel Saligny, I. L. Caragiale şi cea a Şcolii nr. 22.
Cu toate că formaţia campioană judeţeană pregătită de profesoara Adriana Albuşoiu a avut o prestaţie bună, turneul a fost câştigat de echipa în sala căreia s-a derulat competiţia, cea de la Gr. Şc. Anghel Saligny.
Participanţii au primit ciocolată şi diplome din partea DSJ.
În altă ordine de idei, în această săptămână s-a finalizat şi etapa judeţeană la baschet feminin din cadrul "Cupei Liceelor".
La turneul de baschet au participat doar două echipe, cele ale Colegiilor Naţionale "Gheorghe Munteanu Murgoci" şi "Nicolae Bălcescu", prima formaţie reuşind să câştige ambele partide.
Murgoci s-a impus în primul joc cu 53-14, iar în cel de-al doilea cu 35-9 şi şi-a asigurat biletele pentru etapa de zonă a competiţiei.
Cele două echipe participante au primit diplome, tricouri şi mingi de baschet din partea Direcţiei Pentru Sport a Judeţului Brăila, festivitatea de premiere fiind făcută de Corina Andronache, referent în cadrul DSJ. De asemenea, a fost acordat şi un premiu special pentru cea mai tehnică jucătoare, o figurină cu o baschetbalistă, recompensa fiind atribuită tot unei eleve a CN "Gheorghe Munteanu Nurgoci", Diana Vlad.
Lotul echipei campioane judeţeane la baschet a fost format din următoarele jucătoare: Maria Ciolcan, Corina Marin, Alexandra Plopeanu, Diana Vlad, Iulia Năstase, Paula Lăzăroiu, Cristina Neagu, Ambra Stoiu, Oana Podaru, Silvana Gagu.