Regizorul şi scenaristul Colin Trevorrow va regiza „Star Wars: Episode IX", care va ajunge pe marile ecrane în 2019, a anunţat preşedintele studiourilor Walt Disney, Alan Horn, relatează Agerpres.
„Am fost interesaţi să colaborăm cu Colin Trevorrow imediat după ce am văzut filmul «Safety Not Guaranteed», iar succesul uriaş al peliculei «Jurassic World» ne-a arătat abilităţile extraordinare ale lui Trevorrow atât ca povestitor, dar şi ca un regizor priceput", a transmis într-o declaraţie preşedinta Lucasfilm, Kathleen Kennedy.
„Suntem entuziasmaţi să avem alături de noi un asemenea talent care devine parte a familiei noastre şi păşeşte în universul Star Wars", a mai adăugat Kathleen Kennedy.
„Acesta nu este un loc de muncă sau un obiectiv. Este ca şi cum te-ai aşeza lângă un foc de tabără înconjurat de un grup extraordinar de povestitori, regizori, artişti şi oameni de producţie", a declarat Colin Trevorrow.
„Noi trebuie să spunem poveşti pentru tânăra generaţie pentru că şi ei merită ceea ce am avut noi, şi anume o mitologie despre care să spună că este a lor. Vom face acest lucru transmiţând câte ceva din ceea ce ne-a sădit nouă George Lucas: creativitate nelimitată, ingeniozitate pură şi speranţă", a adăugat Trevorrow.
„Star Wars: Episode IX" va încheia trilogia Star Wars care debutează pe marile ecrane cu „Star Wars: The Force Awakens" la 18 decembrie în acest an.