Drumul Oaselor cu Dacia 1300 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Pe urmele neamului românesc până în Siberia

Drumul Oaselor cu Dacia 1300

• vor să onoreze eroii români din al Doilea Război Mondial, iar pentru asta vor merge până în Nordul Îngheţat • Florin Jipa, Ion Jipa, Adrian Torcaciu şi Adrian Gurău sunt cei patru temerari brăileni care au de gând să parcurgă 32.000 km, de la Brăila la Rossoshka, cu o Dacia 1300 şi un Volskwagen Bora • aceştia vor să refacă “Drumul Oaselor” şi “Valea Morţii”, locuri ce au marcat puternic istoria noastră, şi să aducă un omagiu tuturor soldaţilor români care au pierit pe meleaguri străine • traseul nu va fi unul deloc “prietenos”, temperaturile de până la -50 grade, infrastructură de Ev Mediu şi miile de kilometri de pustietate fiind doar câteva dintre provocările ce îi aşteaptă • însă dincolo de pericolele la care se expun, brăilenii sunt hotărâţi să ajungă la destinaţie, chiar dacă vor fi nevoiţi să tracteze bătrâna Dacie • “Vrem ca generaţia tânără să înţeleagă că înainte de a fi internet am avut nişte eroi care s-au jertift pentru noi”, declară Florin Jipa, liderul expediţiei

 

Nebunie curată sau spirit de aventură? Un pic din amândouă! Şi o motivaţie mai mare decât toată Siberia, locul în care patru brăileni şi-au propus să ajungă pentru a aduce un omagiu soldaţilor români care au murit pe mealeaguri străine în al Doilea Război Mondial şi a celor care au suferit în lagărele de muncă forţată din fosta URSS. Expediţia până la Polul Frigului va dura 60 zile, timp în care aceştia vor parcurge 32.000 km şi vor trece prin 12 ţări. Iar dacă vă gândiţi că vor călători în condiţii de lux, ei bine, cei patru brăileni au ales să plece în această expediţie cu o Dacia 1300, un simbol românesc, şi un Volskwagen Bora. Cine sunt cei patru temerari care vor să pornească pe urmele neamului românesc? Ion Jipa şi Florin Jipa, tată şi fiu, Adrian Torcaciu şi Adrian Gurău. Patru brăileni cu vârste şi meserii diferite, uniţi de idealul de a le reaminti tuturor, în special tinerilor, că România în care trăiesc astăzi a fost construită prin sacrificiul unor eroi. Întreaga aventură va fi documentată foto, video şi audio şi va fi mediatizată în presă, pe reţelele de socializare şi Youtube.

 

Cei patru temerari

 

Aşa cum am afirmat anterior, Florin şi Ion Jipa,  Adrian Torcaciu şi Adrian Gurău sunt cei patru brăileni care vor porni în această aventură. Cum înainte de a pleca la drum o asemenea expediţie presupune foarte multă documentare, orice mic detaliu a fost foarte bine planificat înainte şi fiecare membru al echipei are rolul său bine definit.

Florin, de profesie inginer mecanic, este cel care a venit cu ideea proiectului şi cel care şi-a asumat rolul de lider al expediţiei. El se va ocupa de partea de logistică, acte şi planificarea traseului. Tatăl său, Ion Jipa, maistru militar în rezervă, este responsabil de securitatea echipei. Inginer mecanic, Adrian Torcaciu are în “fişa postului” tot ce ţine de starea tehnică a maşinilor. Adrian Gurău este fotograf profesionist şi va fi cel care se va ocupa de documentarea traseului prin cele 12 ţări, de la start până la finish.

 

Ignorarea unui veteran de război, “scânteia” care a pus “motorul” în mişcare

 

Florin, liderul expediţiei, este pasionat de istorie şi automobilism, în trecut el fiind şi preşedinte al Ligii Studenţilor din Facultatea de Inginerie Brăila. Acesta ne-a declarat că de şase ani se tot gândea să plece în această călătorie însă îi lipsea curajul. Momentul zero s-a produs în urmă cu un an, atunci când la parada de 1 Decembrie organizată în Râmnicu Vâlcea, un veteran de război a fost ignorat de reprezentanţii instituţiilor locale şi politicieni.

“Expediţia aceasta e gândită de ani buni dar nu am avut curaj, sincer să fiu, pentru că e o treabă foarte complexă. Adică să obţin nişte sponsorizări, să obţii vize pentru Rusia, Mongolia, Kazahstan şi aşa mai departe... Anul trecut s-a întâmplat o chestie. Dacă vă mai aduceţi aminte, la ceremoniile de 1 Decembrie de la Râmnicu Vâlcea, un veteran de război în vârstă de 101 ani a fost efectiv ignorat de oameni. Treaba asta a dus la declic. «Gata! Trebuie să fac ceva! Eu!» Nu ştiu dacă mă credeţi dar vorbesc din tot sufletul. Mi-am spus că trebuie să fac ceva ca să atrag atenţia asupra faptului că temelia ţării noastre este îmbibată în sângele lor. Faptul că tatăl meu a fost militar, faptul că am participat la toate ceremoniile de 1 Decembrie, de Ziua Marinei, de Ziua Eroilor, de 24 Ianuarie etc., faptul ăsta a clădit în mine dragostea şi respectul faţă de oamenii aceştia şi pentru mine atunci a fost punctul 0”, ne-a mărturisit Florin.

Desigur, mai toţi din jurul lui i-au spus că este o nebunie ceea ce vrea să facă, însă Florin şi ceilalţi trei membri ai echipei sunt hotărâţi să ajungă la destinaţie.

“Este o nebunie! Dar trebuie să atragem atenţia asupra faptului că noi avem o istorie şi am uitat total de ea. Toţi cei care au pierit pentru ca noi să avem un viitor au făcut nişte sacrificii. Facem şi noi un mic sacrifiu pentru a atrage atenţia asupra lor”, a mai spus acesta.

 

Cum va arăta călătoria?

 

Expediţia siberiană va începe pe 1 octombrie 2020 iar punctul de start va fi capitala ţării, Bucureşti. Cei patru vor fi împărţiţi în două echipaje. Florin Jipa şi Adrian Torcaciu vor călători cu Dacia 1300, iar Ion Jipa şi Adrian Gurău cu un Volkswagen Bora. În prima etapă a expediţiei aceştia vor parcurge peste 2.000 de kilometri până în Sankt Petersburg, cu oprire în Slovacia, unde vor depune o coroană de flori în cinstea eroilor români în cimitirul central din Zvolen. Acolo sunt înmormântaţi peste 10.000 de militari români care au săvârşit sacrificiul suprem pentru eliberarea oraşelor Banská Bystrica, Zvolen şi nu numai.

A doua etapă a călătoriei va avea peste 11.000 de kilometri şi o vor parcurge la temperaturi sub -20°C. Traseul este reprezentat de drumul dintre oraşele ruseşti Sankt Petersburg, Moscova, unde se vor opri pentru a vizita muzeul Gulagului, Krasnoiarsk, Irkutsk, Iakutsk (pe “Drumul oaselor”) până în Magadan. În oraşul Magadan vor depune o coroană de flori la monumentul dedicat comemorării victimelor lagărelor de muncă silnică din Kolima şi „Valea Morţii”. De asemenea, aceştia vor încerca să ajungă chiar până în fostul lagăr Butugychag, situat în munţi la aproximativ 100 de kilometri de Magadan, după care vor coborî spre oraşul-port Vladivostok. Din Vladivostok, se vor îndrepta spre Ulanbatar, capitala Mongoliei, iar apoi spre Karagandia, în Kazahstan, pentru a vizita muzeul fostului Karlag.

Următoarea etapă îi va duce pe cei patru până în oraşul rusesc Rossoshka, unde se află cimitirul militar memorial al eroilor români căzuţi în luptele duse în Al Doilea Război Mondial, la cotul Donului, şi cele pentru cucerirea oraşului Stalingrad (în prezent Volgograd). Ajunşi în acel punct, aceştia vor depune o coroană de flori şi vor păstra un moment de reculegere în memoria celor peste 150.000 de soldaţi români înmormântaţi în fosta URSS. Rossoshka este şi destinaţia finală a expediţiei. Urmează drumul spre casă, iar aceştia se vor întoarce prin Georgia, Turcia, Bulgaria şi, în final, Bucureşti. Revenirea în capitala ţării este programată în data de 1 decembrie şi temerarii noştri speră chiar să poată marca succesul expediţiei prin participarea la parada de Ziua Naţională a României. 

 

“Şi de va fi să tractez Dacia tot voi ajunge cu ea în Siberia”

 

Asta ne-a răspuns Florin când l-am întrebat dacă nu se teme că “bătrâna” Dacie 1300 va ceda pe lungul drum de 35.000 de km ce trebuie parcurs. Dar maşina nu este cea pe care o ştim cu toţii, ci va fi “tunată” pentru a face faţă temperaturilor extreme din Nordul Îngheţat. Iar dacă cumva autoturismul nu îşi va putea duce la capăt misiunea, cei patru brăileni au o variantă de rezervă în cea de-a doua maşină cu care vor călători.

“Am ales maşinile acestea deoarece Dacia este un puternic simbol românesc iar Bora are o mecanică foarte simplă, pentru că, acolo, în condiţiile acelea, la temperaturi foarte scăzute, multă electronică nu ne ajută. Nu am emoţii deloc că am cealaltă maşină pe care mă bazez în caz că Dacia va ceda. Dar chiar dacă va trebui să o duc tractată până acolo şi tot ajung cu ea orice ar fi. Dar atât timp cât a mers la noi plină cu saci de porumb şi altele va merge şi acolo. Vom face în aşa fel încât să ajungem cu amândouă acasă”, ne-a declarat, încrezător, liderul expediţiei.

 

“La -50 grade ne jucăm, practic, cu vieţile noastre”

 

Florin Jipa ne-a spus că nu doar maşinile sunt pregătite pentru expediţie, ci şi membrii celor două echipaje şi-au luat toate măsurile de siguranţă, mai ales că pe drum îi aşteaptă multe provocări, cum ar fi temperaturile extrem de scăzute şi kilometri peste kilometri de drumuri pustii. De asemenea, aceştia vor fi în permanenţă în contact cu cineva de acasă, astfel încât se va şti în permanenţă în ce colţ de lume au ajuns.

“Suntem conştienţi că vor fi provocări, dar totul este calculat în detaliu pentru că la -50 grade ne jucăm practic cu vieţile noastre. Şi nu există marjă de eroare. Acolo ai greşit, plăteşti cu viaţa! Pentru că ne vom deplasa pe distanţe foarte lungi, peste 1.000 km în unele locuri între oraşe. Practic, ajutorul în caz de ceva poţi să îl generezi doar tu pentru că din exterior ar veni mult prea târziu. Inevitabilul se poate produce din cauza oboselii, un derapaj... Sunt tot felul de riscuri. În Novosibirsk o să luăm legătura cu un mecanic şi ne va instala un sistem de urmărire prin GPS şi un fel de buton de panică să îi zicem aşa care transmite un semnal către 112 în caz de urgenţă. Există şi un loc de care ne este teamă: Mongolia. Efectiv nu au drumuri, nu au asfalt. În toată Mongolia există undeva la 300 km de asfalt şi deplasarea se va face pe drumuri cum avem noi la ţară. Drumuri de pământ. Şi nici mijloace tehnice nu prea au, doar în oraşele mari găseşti un service auto sau un atelier în care poţi face eventuale reparaţii şi de zona aceea îmi e frică”, ne-a mai spus Florin.

 

Niciun sacrificiu nu e prea mic

 

Asta cred cei patru brăileni despre aventura în Orientul Îndepărtat ce e programată să înceapă în toamnă. Şi dacă totul e planificat în detaliu şi fiecare risc e calculat, aceştia mai au un singur lucru de rezolvat: acoperirea costurilor necesare pentru întreaga expediţie. Costul total estimat se ridică la peste 100.000 lei, din care, mai bine de 50.000 lei costuri de pregătire a vehiculelor, la care se adaugă costurile pentru echipamentele necesare documentării expediţiei. Până în prezent, Florin ne-a mărturisit că are acoperită doar o treime din suma necesară. Acesta a reuşit cu greu să facă rost de câţiva sponsori şi ne-a mărturisit că l-a suprins reticenţa agenţilor economici şi a autorităţilor, mai ales având în vedere scopul expediţiei. Până în octombrie acesta speră însă să adune toată suma de care are nevoie şi să reuşească să aducă un omagiu eroilor români care au murit pe mealeaguri străine în al Doilea Război Mondial.

“Ne dorim să aducem în atenţia românilor o istorie scrisă cu sânge şi lacrimi de semenii noştri, să promovăm respectul, educaţia şi unitatea, transformând această călătorie într-o experienţă unică în Nordul Îngheţat. Vrem ca generaţia tânără, care urmăreşte tot ce e pe internet, să înţeleagă că înainte de a fi internet am avut nişte eroi care s-au jertfit pentru noi”, este mesajul transmis de Florin.

Cei care vor să sprijine “frumoasa nebunie” a celor patru brăileni o pot face printr-o sponsorizare. Pentru a lua legătura cu liderul expediţie puteţi trimite un mesaj pe pagina de Facebook Overlanding Romania sau la numărul de telefon 0756.675.148. Tot prin intermediul paginii de Facebook veţi putea urmări aventura lor în Siberia, dar şi pe Youtube, canal unde vor fi postate vloguri zilnice.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro